Mănăstirea Sângeap-Basaraba
Poiana Sângeap era locul de odihnă după numeroasele şi obositoarele vânători domnesti, iar Petru Rares, copilărind la Curtea de la Hârlău, cu siguranţă a cercetat mănăstirea. De asemenea, trebuie spus că aceasta se află pe calea strategică şi comercială ce leagă Hârlăul de Probota, Baia si Suceava.
Domnii moldoveni au dăruit această mănăstire cu moşii, iazuri, şi prisăci. Dezvoltându-se mănăstirea, cei care lucrau pe pământurile mănăstirii au format un cătun, care a preluat denumirea mănăstirii Sângeap.
Viaţa înfloritoare a mănăstirii avea să se încheie în timpul domnitorului Al.I.Cuza, când mănăstirea a fost pustiită. În anul 1864, biserica mănăstirii este transformată în biserică de mir pentru locuitorii satului Sângeap, aceeaşi soartă împărtăşind-o şi alte mănăstiri din apropiere, ca “cea a lui Zagavei” şi cea din Zbereni.
Este cunoscut faptul că o parte din icoanele şi clopotele vechii mănăstiri au fost mutate în noul sat Pârcovaci. În anul 1944, mănăstirea a fost transformată în comandament, iar la plecare au dinamitat-o lăsând în urmă o grămadă de moloz.
După căderea regimului comunist, prin descoperire dumnezeiască, şi în urma demersurilor făcute de părintele Dumitru Tincu, în anul 1992, către Mitropolia de la Iasi, părintele paroh a construit o troiţa la ruinele mănăstirii.
În anul 1997, I.P.S. Daniel a binecuvântat şi a aprobat reînfiinţarea mănăstirii ca schit de călugări, pe lângă Mănăstirea Lacuri, iar în 20 iunie 1998, prin hotărârea Sfântului Sinod al B.O.R. schitul Sângeap a fost transformat în mănăstire, având titulatura Mănăstirea Sângeap-Basaraba.
Adaosul, Basaraba, se datorează faptului că, pe vechiul amplasament al mănăstirii în anul 1952, au fost împropietăriţi veteranii de război. Astfel s-a ales alt amplasament pe culmea împădurită a dealului Basaraba, la o distanţă de circa 4 km la est de vechea mănăstire.
Suprafaţa de pământ necesară reconstruirii mănăstirii a fost donată de fam. părintelui Dumitru Tincu, care s-a şi ocupat şapte ani de lucrările de reconstrucţie si de recuperarea proprietăţilor mănăstirii voievodale. Aici, pe lângă pitorescul pădurii şi al poienilor, Bunul Dumnezeu a dăruit mănăstirii şi un izvor de apă bogată în magneziu, folositoare sănătăţii.
În anul 1998, la data de 2 iunie, s-a sfinţit locul de biserică de către un sobor de preoţi condus de delegatul Sfintei mitropolii a Moldovei şi Bucovinei, arhimandritul Dosoftei Scheul, în prezent, mare ecleziarh al catedralei mitropolitane din Iaşi. Biserica de lemn, cu hramurile Acoperământul Maicii Domnului şi Sf. Mina, în care se slujeste în prezent, donaţie a familiei domnului Deleanu Constantin, a fost ridicată în anul 2003, în doar trei săptămâni, de către o echipã de meşteri populari, din Vatra Moldoviţei, condusă de moşu Petru Ciornei. În prezent aceasta se pictează.
Lucrările la biserica de zid, executată în stilul ştefanian, cu hramurile Izvorul Tămăduirii şi Schimbarea la Faţă, sunt în plină desfăsurare.
