Mănăstirea Toflea

Schitul Toflea este unul dintre cele mai vechi aşezări sihăstreşti din judeţul Galaţi.

O mărturie din perioada 1 septembrie 1619 – 31 august 1620 arată că Stana, soţia vornicului Murgoci Tofle, avea un document al acestuia care preciza ca după moarte „câte rămăşiţuri ar rămăni să n-aibă triabă, ce ca să aibă a le dărui svintii mănăstiri ce iaste făcută de Tofle cel bătrân“.

Se pare că acest „Tofle cel bătrân“ este uşerul Tofle sau Toflea, amintit într-un document de la 1581, fapt ce dovedeşte că mănăstirea a fost ctitorită pe actualul teritoriu al com. Brăhăşeşti în primii ani ai secolului al XVII-lea, dacă nu chiar în ultimii ani ai secolului al XVI-lea.

Schitul s-a ruinat, probabil, destul de repede, căci un nou schit a fost ridicat înainte de noiembrie 1667 de căpitanul Florea şi soţia sa Safta la Cernica în aceeaşi zonă, în imediata apropiere a celui vechi.

Un document de la 1749, referindu-se, probabil, la un monah al schitului, aminteşte de „Ioniţ Batin călugărul de la Brăhăşeşti“. Aşezământul, care avea hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“, este pomenit şi în anul 1809 într-un document care îl consideră pe logofătul Constantin Palade ca restaurator şi miluitor al schitului.

Câţiva ani mai târziu, la 1817, voievodul Scarlat Callimachi dăruieşte fiului său Alexandru moşia Toflea, pe care se afla şi „schitul Tofle, unde se află petrecătoriu şi trei călugăraşi“. Aşezământul se afla, deci, într-o stare de decădere, care se va accentua, probabil, şi în anii următori, căci schitul se desfiinţează, practic, înainte de 1859.

Viaţa mănăstirească se reia la Toflea abia în zilele noastre. Între anii 2004-2006 s-au ridicat o impunătoare biserică aflată sub oblăduirea Sfinților Trei Ierarhi și a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, precum și dependințele necesare vieții mănăstirești.