Mănăstirea Turnu de Prahova
Pe drumul dintre Ploieşti şi Târgşorul Vechi se înalţa, odată maiestuoasă, Mânăstirea Turnu. Alta decât binecunoscuta mânăstire din Vâlcea cu acelaşi nume, aceasta este şi mult mai veche.
Târgşorul, astăzi un umil sat, la numai 7 km de Municipiul Ploieşti, era cândva un prosper centru comercial al Ţării Româneşti aşezat pe importantul drum de negoţ al Braşovului. Despre oraşul domnesc al Târgşorului prima ştire o avem de la Mircea cel Bătrân, în 6 august 1413. El îl numea Târgul cel Nou pentru a-l distinge de târgul cel vechi de la Târgovişte.
Rând pe rând, toţi domnii Ţării Româneşti s-au perindat pe la Târgşor, au emis acte de cancelarie, au purtat lupte sau au ctitorit aici biserici spre veşnica lor pomenire. Vladislav al II-lea a ridicat o biserică şi chiar a pierit pe uliţele Târgşorului probabil de sabia lui Vlad Ţepeş. Fie spre pocăinţă pentru uciderea făcută, fie semn de mulţumire ocrotitorului său, Sfântul Ierarh Nicolae, Vlad Ţepeş a ridicat aici în anul 1461 biserica domnească. Pisania din piatră masivă se păstrează până astăzi.
Pentru Mânăstirea Turnu, însă, cel mai important ctitor rămâne un domnitor smerit, despre care s-a spus prea puţin: Antonie Voievod (1669 – 1672). Acesta a restaurat biserica mânăstirii şi i-a adaugat hramul Sfinţilor Arhangheli Mihai şi Gavriil.
Iată ce scria în hrisovul său:
„Pentru că după tocmeala Sfintei Biserici a Răsăritului, după ce s-au adeverit lege sfântă, ridicându-se obicei a toată lumea, fieşcarele creştin, luminaţi împăraţi şi milostivi domni, prea sfinţii arhierei şi fieşcarele din puternicii lumii, au zidit şi au înălţat case dumnezeeşti întru numele Sfinţiei Sale, Domnului nostru Iisus Hristos, şi le-au întărit cu mile fieşcare după socotinţa şi prilejul lui. Întru care şi noi, robii lui Dumnezeu Io Antonie voievod cu fiul meu, Io Neagul voievod truditu-ne-am şi noi cu puţinul chelciug, de am făcut această sfântă mânăstire ce scrie mai sus”.
În vremea binecredinciosului voievod Constantin Basarab Brâncoveanu, biserica a fost împodobită cu frumoase fresce, portretele lui şi a Doamnei Maria fiind pictate în pronaos, ctitori alături de familia lui Antonie Voievod.
Mai târziu, domnitorul Grigorie II Ghika a închinat mânăstirea spitalului „Sfântul Pantelimon”, al săracilor din Bucureşti, la a cărui funcţionare a contribuit cu fonduriimportante, însă spre sfârşitul veacului 19, obştea s-a risipit şi vreme de peste 100 de ani, lăcaşul a rămas în ruină.
