Castelul Károlyi
O splendidă bijuterie arhitecturala recent restaurată, Castelul Karoly din Carei este considerat un adevarat “Peleş al Transilvaniei”. Castelul Karoly din Carei a avut o istorie zbuciumată, fiind distrus si restaurat in mai multe rânduri.
Prima rezidenţă cunoscută a familiei Károlyi la Carei datează de la sfârşitul secolului al XV-lea. Trebuie să fi fost o clădire solidă, dotată cu elemente de fortificaţie, dacă nobilii comitatului au considerat-o o ameninţare şi au cerut regelui demolarea ei.
La sfârşitul veacului următor, din pricina accentuării pericolului turcesc, rezidenţa din piatră a fost transformată într-o cetate dotată cu şant şi zid de fortificare patrulater şi patru bastioane de colţ, prevăzute cu nişe de tragere pentru tunuri.
Datorită poziţiei sale strategice şi a formei solide, în secolul al XVII-lea cetatea din Carei face parte din sistemul de fortificaţii împotriva turcilor. Pentru a face faţă cu succes unui eventual atac, fortificaţiile cetăţii sunt lărgite între 1661 și 1666, iar după refacere aici este repartizată o garnizoană germană, beneficiind de artilerie proprie. Ulterioarele atacuri turceşti nu au reuşit să distrugă cetatea, dar i-au provocat avarii grave, reparate prin lucrările din anul 1678.
După ce Alexandru Károlyi s-a alăturat răscoalei conduse de Francisc Rákóczi II, a fost rândul trupelor germane să atace cetatea celui care devenise inamic. Fortificaţiile rezistă şi de această dată, însă necesită noi lucrări de refacere, încheiate în anul 1708.
În acelaşi an, Francisc Rákóczi II petrece aproape o lună în cetatea din Carei, vizita fiind păstrată ca un moment memorabil în istoria familiei Károlyi. Camera în care a locuit faimosul conducător a rămas, la cerinţa familiei proprietare, un punct de reper în cadrul ulterioarelor transformări ale castelului, nefiind atinsă până la începutul secolului XX.
În secolele XVII-XVIII, cetatea din Carei a constituit în mai multe rânduri locul de desfăşurare al unor întâlniri diplomatice importante. Printre altele, aici au avut loc negocierile pentru redactarea și semnarea tratatului Păcii de la Satu Mare, din 1711.
În această perioadă şi până la 1848, cetatea şi mai târziu castelul Károlyi este apărat de o garnizoană formată din haiducii aşezaţi în oraş din satele învecinate. Garda permanentă are în compenţă 77 de călăreţi şi 30 de soldaţi pedeştri, marea lor majoritate români. În schimbul avantajelor economice primite de la moşier, aceştia trebuiau să se doteze cu uniforme şi armament corespunzător, să asigure paza, ordinea şi apărarea castelului şi a oraşului.
Expoziția de la primul etaj al castelului Károlyi ne prezintă, cu ajutorul reconstituirilor de interioare istorice în zece săli diferite, atmosfera istorică a unui castel din epoca modernă. La baza concepției expoziționale a stat ideea de a reda cât mai fidel aspectul interior al unei rezidențe aristocratice funcționale de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
În cadrul expoziției, a fost utilizat mobilier original în diverse stiluri artistice (în special, baroc, biedermeier, neo-renaștere), specifice ambientului eclectic de la finalul epocii moderne.
Lipsa informațiilor iconografice privind aspectul interior al castelului a fost suplinită cu ajutorul izvoarelor scrise – inventarul castelului – iar tematica fiecărei săli de expoziție a fost decisă pe baza analogiilor istorice disponibile și a structurii arhitectonice a fiecărei încăperi. Astfel, au fost realizate o bibliotecă, două antreuri, o cameră de relaxare pentru bărbați, salonul de bal indispensabil castelelor de epocă, sufrageria, budoirul doamnelor, dormitorul, camera de toaletă și sala de muzică.
EXPO AFRICA
Ești pasionat de safari? Castelul Karolyi îți oferă posibilitatea unică să explorezi acest habitat exotic.
La etajul castelului, poți vizita o expoziție inedită de trofee din Africa de Sud care au aparținut colecționarului Sir Dr. Pánczél Zoltán Tibor. Urmărind un concept de pedagogie muzeală, s-au realizat două secțiuni pentru a prezenta materialul colecției, grupând obiectele colecției tematic, în patru săli expoziționale: vânătoarea în Europa, vânătoarea în Africa, fiind expuse exemplare naturalizate în întregime, trofee împăiate și diferite obiecte legate de vânătoare.
Cele mai atractive obiecte ale expoziției cuprind exemplare naturalizate în întregime și trofee ale vânatului mare din Africa: bivol, struț, girafă, rinocer, elefant, leu, craniu de rinocer, etc.
UNIC ÎN ROMÂNIA! EXPOZIȚIE A FIGURILOR DE CEARĂ, CU PERSONALITĂȚI ALE ORAȘULUI
Pentru a ilustra cât mai bine momentele importante, dar și cele spectaculoase, la Castelul Károlyi a fost realizată o expoziție a figurilor de ceară. Acestea spun povestea semnării Păcii de la Satu Mare, din anul 1711, vizita Regelui Ferdinand, care, pe 25 mai 1919, a vizitat orașul Carei împreună cu Regina Maria, scene cu ultima vrăjitoare arsă pe rug, dar și cu Otilia Marchiș, Ady Endre, Kafka Margit.
Cele 26 de figuri de ceară au fost realizate de Megyieri Janos, un expert recunoscut pentru reconstituirile istorice, care a cercetat în amănunt epocile din care fac parte personajele istorice, tocmai pentru ca totul să fie cât mai autentic: de la pantofi și până la coafuri, haine și chiar elemente de detaliu, precum nasturi, accesorii sau însemnele de pe uniforme totul este redat cât mai real.
Tot la castel, poți vizita expoziția permanentă de istorie locală, aflată la parter, care cuprinde patru săli organizate tematic, abordând trecutul Careiului din perspectiva vestigiilor arheologice descoperite în zona orașului, a istoriei localității, a meșteșugurilor tradiționale, a artei și istoriei ecleziastice careiene.
Exponatele surprind aspectele regionale cele mai importante și sugerează caracteristicile proprii zonei, integrate într-un cadru mai amplu de dezvoltare și influențe istorice.
CAPELA CASTELULUI KÁROLYI
Capela, spațiul sacru care aduce un plus de mister castelului. La începutul secolului al XVII-lea, Mihály Károlyi și soția lui, Borbála Lapispataki Seghnyey, au revenit la catolicism, moment în care s-a construit o capelă în incinta castelului. La vizita lui Ferenc Rákóczi al II-lea, în 1708, slujba de primire s-a oficiat în capelă. Slujba de cununie religioasă dintre Ferenc Károlyi și Krisztina Csáky a avut loc în aceeași capelă.
László Henyei menționează în 1794: „Capela de curte dotată, încăpătoare este așezată la parterul clădirii, în partea de sud-est. A fost construită de baronul Mihály Károlyi și pereții acesteia ajung până la tavan. La etaj, pe peretele oratoriului se află o pictură simbolică din secolul al XVII-lea. Această relicvă de familie reprezintă pe baronul László Károlyi împreună cu întreaga familie (soția și 20 de copii) în momentul primirii binecuvântării în aceeași capelă…”
SALA LUKÁCSOVITS MAGDA/ ȘTEFAN RUHA ISTVÁN
Sala ,,Lukácsovits Magda’’ se află la etajul castelului și cuprinde o serie de creații de pictură și grafică ale artistei, respectiv un autoportret al acesteia.
Sala ,,Ştefan Ruha’’ aduce în prim plan fotografii care surprind momente din viața artistului, distincții, premii, afișe ale unor concerte celebre, viori din colecția personală, precum și o machetă a statuii acestuia.
Castelul din Carei se poate vizita de marți până duminică, între orele 09:00- 17:00 (ultimul vizitator poate intra la 16:30), iar intrarea costă 30 de lei pentru adulți și 10 lei pentru tinerii sub 18 ani și pentru pensionari.
CONTACT:
Muzeul Municipal Carei
Adresa: Bld. 25 Octombrie, Nr. 1 (Castel)