Castelul Sturdza
Actualul castel, monument istoric de artă gotică, a fost ridicat între anii 1880 – 1904 de către George A. Sturza şi soţia sa Maria (născută Ghica) pe locul unui vechi conac din 1755 (din care au mai păstrat câteva odăiţe şi inscripţia de atestare). Majoritatea decoraţiilor exterioare ale castelului reiau detalii din stema sturzeştilor, la care se adaugă emblema castelanului George A. Sturza, inspirată de icoana Sfântului Gheorghe (aceeaşi emblemă apare şi pe placa de marmură a mormântului castelanului, aflat în stânga bisericii).
În interior, plafoanele şi pereţii au fost pictaţi în tempera, cu motive geometrice şi florale, sub conducerea arhitectului ieşean Reinecke. O mare parte din mobilă, uşi şi ferestre era sculptată în lemn de trandafir. Pentru scara centrală a fost adusă marmură din Dalmaţia, iar la sobe s-a folosit teracotă sculptată şi pictată.
Castelul deţinea o vastă bibliotecă şi câteva colecţii: 1. colecţia de arme şi costume medievale complete, pentru cal şi călăreţ, din secolul al XVI-lea (dispărută); 2. colecţia de bijuterii (dispărută); 3. Museum Familiarum, care conţinea piese rare arheologice, numismatice şi epigrafice (după 1944, au mai rămas doar câteva pietre tombale, inscripţii şi o stemă domnească) şi 4. o colecţie de busturi în marmură de Carrara şi de tablouri vechi în ulei, reprezentând strămoşi ai familiei Sturza (dispărută după 1945).
Biblioteca Miclăuşeană s-a constituit în timp, prin achiziţii făcute de fiecare castelan, cei mai pasionaţi bibliofili fiind logofătul Dimitrie Sturza (1756-1846), fiii săi Costache Sturza-Şcheianu (cca. 1790-1860) şi Alexandru (Alecu) Sturza-Miclăuşanu (1803-1848, al cărui mormânt se află în biserică), precum şi fiul celui din urmă, Dimitrie A. Sturza (1833-1914, mare numismat şi istoric, secretar şi preşedinte al Academiei Române. Este fratele lui George, cel care a construit actualul castel). Această remarcabilă bibliotecă particulară era alcătuită din aproximativ 60.000 de volume, printre care incunabule şi multe ediţii princeps sau foarte rare. Dintre cărţile româneşti existau mai toate ediţiile princeps ale secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, cópii ale aproape tuturor cronicilor româneşti, precum şi tipărituri ori manuscrise religioase, în limbile slavonă şi română, din secolele XVI-XIX. În limbi străine se găseau numeroase ediţii princeps din literatura europeană, scrieri filosofice (mai ales din antichitate şi evul mediu), lucrări istorice sau cu conţinut moral şi religios, precum şi colecţii de reviste.
Pentru a sublinia inestimabila valoare a acestei Biblioteci şi drama suferită de cultura românească prin pierderea ei, menţionăm că trei dintre cele cinci prime traduceri în româneşte cunoscute (de la sfârşitul secolului al XV-lea şi din secolul al XVI-lea) provin de la Miclăuşeni sau Şcheia (altă moşie a sturzeştilor, a cărei Bibliotecă a fost donată Academiei Române în 1884 de către Dimitrie C. Sturza-Şcheianu). Acestea sunt: Psaltirea Şcheiană (cca. 1500-1559), Psaltirea Voroneţeană (cca. 1500-1559) şi Codex Sturdzanus (1580-1619).
Din preţioasa Bibliotecă Miclăuşeană s-au păstrat doar câteva mii de cărţi, multe deteriorate (dintre care cca. 4000 de volume se găsesc la Episcopia Romanului şi alte câteva sute la Biblioteca Universitară din Iaşi), mii de scrisori şi documente (actualmente în posesia Arhivelor Statului). Celelalte volume au dispărut fără urmă în anii 1944-1945, când Ecaterina se afla în refugiu la Roman. Dispărute sunt şi cele două inventare ale Bibliotecii pe care Ecaterina Sturza Cantacuzino le-a predat Episcopiei de Roman, de unde au fost ulterior luate de către Securitate. Se ştie cu certitudine că sute şi sute de cărţi au fost distruse cu barbarie, fiind arse în sobe pentru încălzire de către soldaţii ruşi care au locuit temporar în Castel, ori folosite ca ambalaje în prăvăliile din Târgu Frumos.
În perioada celui de-al doilea război mondial Castelul a fost abandonat, deoarece frontul era foarte aproape de el. În această situaţie Castelul a fost devastat, fiind furate, pe lângă cărţile şi colecţiile menţionate, toată mobila şi bunurile de valoare. Faptul că biserica este înfrumuseţată acum cu preţioasele obiecte liturgice şi cărţi de cult dăruite de sturzeşti se datorează în exclusivitate Ecaterinei, care la plecarea în refugiu a luat cu ea cele mai valoroase obiecte, pe care le-a donat apoi Mănăstirii înfiinţate.
Credinţa acestei femei extraordinare a împiedicat, astfel, profanarea bisericii în care strămoşii ei au înălţat pioase rugi către Dumnezeu, şi în care, de acum înainte, Domnul va fi preaslăvit de monahiile şi surorile Mănăstirii!
Va invitam sa descoperiti in imaginile de mai jos, frumusetea si detaliile Castelului Sturdza de la Miclauseni.
