Mănăstirea Agapia
Mănăstirea Agapia sau Agapia Nouă cum mai este ea cunoscută pentru a evita confuziile cu Schitul Agapia, este o mânăstire ortodoxă de maici poziționată pe valea pârâului Agapia, la 9 km de Tîrgu Neamț și 3km față de satul Agapia, în inima pădurii. Este a doua cea mai populată mânăstire de maici din România, după Mânăstirea Văratec.
Construcția a fost realizată între 1641-1643, având o arhitectură unică, neîncadrabilă într-un stil anume. Frescele pictate de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1861 oferă un plus de valoare acestui așezământ.
Mânăstirea Agapia a fost ctitorită de hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), inițial cu hramul Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil.
Dacă schitul Agapia Veche va fi fost întemeiat în urmă cu mai bine de patru secole si jumatate de cativa pustnici cu metania la manastirea Neamt, Agapia Noua ca si Sihastria, Pocrov si Sihla sunt, la randu-le opere ale urmasilor acelor pustnici ai Agapiei Vechi, „Stupul primitiv din care a roit si s-a intemeiat mai la vale”.
In pisania asezata deasupra usii de intrare in pridvorul sfantului lacas ctitorul Gavriil (hatman si fratele lui Vasile Lupu) recunoaste a fi facut si inzestrat aceasta Manastire Agapia DIN NOU, in zilele binecredinciosului si de Hristos iubitorul Domn Vasile Lupu Voievod. Si s-a inceput zidirea in anul 7150 (1642) octombrie in 16 zile si s-a sfarsit in 7152 (1644) septembrie in trei zile si s-a sfintit in 7155 (1647) septembrie 12″.
Schimbarea profilului initial al celor doua Agapii din manastiri de calugari in manastiri de maici s-a produs in 1803 din vointa (abuziva dupa unii, indreptatita dupa altii a mitropolitului Veniamin Costachi, a carui sora, Elisabeta, a fost si cea dintai stareta a manastirii. Desi a existat in favoarea acestei schimbari un hrisov al donmitorului. zilei, Alexandru Moruzi, ea nu a contenit a fi contestata pana ce insusi Patriarhul Constantinopolului sa dispuna redactarea unci „Carti de dezlegare” semnata si de 16 mitropoliti.
Dintre manastirile de calugarite existente actualmente in Romania, Agapia Noua este cea mai.populata: 435 de vietuitoare plus efectivul Seminarului Teologic Monahal „Cuvioasa Paraschiva”, reinfiintat la scurt timp dupa Decembrie 1989. (In ordinea descrescanda a numarului de vietuitoare, situatia celorlalte manastiri de maici din tara se prezinta astfel: Varatec – 450, Vladimiresti – 200, Pasarea si Tiganesti – cu cate 160 de calugarite fiecare, Ratesti – 106, Viforata si Celic Dere – cu cate 80 de vietuitoare fiecare; Suzana – 62, Sihastru. Namaesti, Valeni si Zamfira – cu cate,45 de vietuitoare fiecare s.a.m.d.)
Dincolo de zidurile sale da piatra, Agapia este protejata de perdeaua densa si racoroasa a codrilor de brazi si de fagi care urmeaza solitar dulcea ondulare a dealurilor inconjuratoare. Odata patruns in curtea manastirii, privirea iti este imbratisata – in lunile de vara – de nepieritorul covor floral, priveliste ce iti stramuta gandul prin vaile smaltuite ale Edenului protoparintilor nostri…
De pe veranda care tiveste pitoresc – de jur imprejurul bisericii – etajul careului de chilii, te imbie din glastrele asezate in fata peretilor imaculati nenumarate muscate ireale. Atractia perpetua, pentru care nu exista un anume sezon la Agapia, o constituie pictura interioara, poate nu mai putin celebra decat cea exterioara de la Voronet: „Pentru istoricul picturii: noastre bisericesti – aprecia Vlahuta – cand se va scrie odata aceasta istorie, biserica Sfintii Voievozi de la Agapia va fi ca un larg si luminos limpezire de camp. dupa o. indelungata ratacire prin codru.”
Daca pentru realizarea unor mai ample compozitii, Grigorescu se va fi ghidat dupa unele opere ale inaintasilor renascentisti (Da Vinci, Rafael,Tizian, Rembrandt sau Murilo), pentru compozitiile mai simple, el a indraznit sa se inspire dupa modele umane autentice.
Cat in gluma cat in adins, s-ar putea spune ca pe durata celor trei ani (1858-1861) in care tanarul Grigorescu (avea doar 20 de ani) a pictat Agapia, o sansa a suras pana si celui mai umil trecator pe acolo, aceea ca alegerea marelui pictor-psiholog aflat in cautara de modele vii si expresive, sa cada chiar asupra-i. Astfel se explica similitudinea dintre chipul unei anume tarance vrednice si credincioase, cu cel al Maicii Domnului, iar chipul unui copilandru ” ramas de dorul urmarii Mantuitorului in manastire – cu cel al Pruncului Iisus din brate;
Chipurile Arhanghelilor Mihail si Gavriil din icoana situata pe tampla, i-au fost la randul lor inspirate de fata ingereasca a doua copile aflate acolo si atunci in vilegiatura. Icoana arhanghelului Gheorghe de pe usa diaconeasca a avut ca model pe un profesor iesean, Miltiade Toni, persoana venerata de pictor pentru calitatile sale morale.
Fata Mantuitorului insusi poarta expresia grava a unui diacon iar pentru realizarea icoanei proorocului Daniil, situata pe al doilea registru al catapetesmei, pictorul nu a ezitat sa aiba in vedere trasaturile propriului sau chip.
Iata de ce, durerea este cu atat mai surda ca sa afli ca astazi – dupa doar 24 de ani de la curatire – pictura de la Agapia sufera de rani ingrozitoare, unele (cum ar fi punctele de desfoliere) – vizibile -, altele (cum ar fi crapaturile ivite in carnea incercata a zidului) – invizibile.
Este un moment in care generatia noastra, in pofida lipsurilor ei abundente, este chemata grabnic a-si arata destoinicia salvand si prastrand cu orice pret, mostenirea de nepretuit a Agapiei lui Grigorescu.
