Mănăstirea Neamț
Mănăstirea Neamț este o mănăstire ortodoxă de călugări din România, situată în comuna Vânători-Neamț, satul Mănăstirea Neamț, județul Neamț. Este cel mai mare și mai vechi așezământ monahal din Moldova, fiind declarat monument istoric.
Mănăstirea este atestată documentar din 1407, însă rădăcinile în timp ale activității monahale se întind până în veacul al XII-lea. Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită voievodului Petru I Mușat (1375-1391), care a construit aici prima biserică din piatră, astăzi dispărută. Pe amplasamentul mănăstirii existase însă o bisericuță și mai veche, din lemn, numită Biserica Albă, construită de monahi cu un secol înainte. Biserica actuală din incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului al XV-lea și are hramul Înălțarea Domnului.
În vara anului 1933 intra ca viețuitor al Mânăstirii, Ilie, fiul lui Maxim și al Ecaterinei Iacob. Acesta va deveni mai târziu Sfânul Ioan Iacob Românul de la Hozeva.
Printre toponimele contestate de catre istorici mai noi (si nu fara argumente plauzibile de ordin cronologic), se numara si cel de „Neamt”. Este vizata mai intai schimbarea denumirii orasului dc resedinta a judetului, din Piatra-Neamt in „Piatra lui Craciun”.
Numai ca… in judet lasand deoparte insasi denumirea judetului mai coexista inca cinci elemente avand acelasi toponim: Muntii Neamt, raul Neamt (cunoscut in partea superioara, in amonte, sub numele de Ozana, adica Osana), orasul Targu-Neamt, Cetatea Neamt si in sfarsit, manastirea Neamt la care ne vom referi:
Ai zice,ispitit de o metafora, cei sase piloni care sustin in departari vestea binecuvantatelor splendori naturale si arhitecturale din acest arc de Carpati. Este greu de sperat, prin urmare, ca schimbarea unei denumiri sa atraga si schimbarea celorlalte din „Neamt” in „Craciun”, asa incat, substituirea sugerata de eruditia noilor istorici, in afara de ceva satisfactii personale, ar insemna un handicap sigur pentru capitala muntilor Neamt, municipiul Piatra-Neamt.
Dar sa revenim de la aceasta paranteza printre manastirile noastre. Manastirea Neamt este cunoscuta in lume ca una dintre cele mai remarcabile opere de arhitectura feudala romaneasca.
Se poate ca traditia dupa care Moldova si-ar datora cea mai veche si insemnata asezare a sa monahala posteritatii directe a Sfantului Nicodim de la Tismana, sa fie discutabila.Nimeni insa nu se mai indoieste de faptul ca manastirea Neamt, in jurul careia, potrvit marturiei ce ne vine din sec. XVI, „padurile fosneau de sihastri”, a fost stupul din care au roit intemeierile lui Aftanas si Zosima de pe Valea Secului, ale Agapiei, Sihlei, Sihastriei, Pocrovului, ale Hangului, poienile de sub Ceahlau, ale Duraului, Tarcaului si Bisericanilor, ale Tazlaului, Horaicioara si Horaitei. In paralel cu aceste sfinte roiri autohtone, mai multi calugari, cu nostalgia plaiurilor sfinte in suflete, au purces dinspre Neamt catre Athos, catre Athon,Iordan si Tabor iar altii spre Pecerskaia Lavra sau Valaamul carelian.
Secolul XX a retinut pentru el doua dintre acele nume de calugari nemteni care, masurandu-se din.greu cu cele mai aspre nevointe, au dobandit cununa, lasandu-ne dupa plecarea lor la Domnul, mireasma sfinteniei dusa pana la capat, este vorba de monahul Vitalie de la manastirea Caracalu (+1945), si ieroschimonahul Ioan Iacob Hozevitul (+1960).
In plan constitutiv, biserica manastirii Neamt, la a carei descriere ne vom limita, este o sinteza rezultata din imbinarea unor elemente vechi cu cele noi (exonartexul si gropnita), la care se adauga decoratia exterioara de firide cu arcade, ocnite, discuri smaltuite etc.
Marimii sale unicat (40,5 m lungime si 23 m inaltime) i se adauga rolul deosebit de benefic pe care l-a avut accasta manastire de-a lungul secolelor in promovarea culturii, a artelor si a invatamantului romanesc.
Arzatorea credinta cu care Stefan a inchinat lui Dumnezeu aceasta manastire: „Doamne Iisuse Hristoase, primeste acest hram, care s-a zidit cu ajutorul Tau intru slava Sfintei si slavitei de la pamant la cer Inaltarea Ta si Tu Stapane acopera-ne cu mila Ta de acum si pana in veac…”, a fost astfel rasplatita din plin.
Inaugurarea (sfintirea) locasului a ordonat-o Stefan cel Mare si Sfant dupa stralucita victorie pe care o repurtase in Codrii Cosminului asupra hulpavului rege polon Ian Olbracht.
Se stie insa ca Stefan multumea lui Dumnezeu nu numai urmare unor victorii ci si a infrangerii suferite spre smerenia sa.
La 11 noiembrie 1997, Neamtul a sarbatorit de la existenta sa, o jumatate de mileniu. Daca este sa deosebim din noianul momentelor de glorie ale acestei insorite manastiri, doar doua momente, acestea ar putea fi situate, unul in sec. XVI si celalalt in sec. XVIII: secolul XVI face epoca in aceasta.manastire prin prezenta cronicarilor Macarie si Eftimie, incepatori ai istoriografiei romane.
Secolul XVIII este pentru manastirea Neamt cel al marii personalitati a isihasmului romanesc, Paisie Velicicovski, de la a carei trecere spre cele eterne s-au implinit in 15 noiembrie 1995 200 de ani. Pe timpul taretiei in manastire a acestui mare sfant al nostru, numarul vietuitorilor din manastirea Neamt va fi fost de peste o mie, adica de 17 ori efectivul actual de vietuitori din manastire.In ceea ce priveste pictura murala interioara a acestei manastiri, exista dovezi de necontestat ca stratul ei cel dintai ar apartine epocii marelui voievod si ctitor.
Diversele prefaceri insa, precum si incercarile repetate de a reda, culoare peste culoare, stralucirea de mai intai a originalului, incendiile si patina necrutatoare a vremii, au facut ca, din punct de vedere pictural aceasta manastire sa sufere.
De dorit lasa si continutul inscriptiei pastrate de la anul 1830 deasupra usii de rasarit a exonartexului:
„S-a impodobit cu zugraveli aceasta biserica, asa cum se vede, cu absida de rasarit si cele doua nartice in vremea…imparatului Rusiei Nicolae Pavlovici…”
Daca vizitatorului grabit si neinitiat in tainele arheologiei operei de arta, aceasta pictura (asa confuza cum ni se prezinta) nu-i poate spune mai nimic, ea este pentru ochiul format si atent al cercetatorului, de mare valoare.
