Mânăstirea Sihastru
În pădurile umbroase din sudul Ploscuțeniului de azi, având o frumoasă panoramă asupra râului Siret (la vest), la o distanță de mai puțin de 800 m de acesta, pe dealul dinspre răsărit, înainte de anul 1747, aici locuia un pustnic (sihastru) numit Sebastian.
Se stabilise în singurătate, în preajma a două izvoare, ce pot fi întâlnite și azi, unul imediat în dreapta mânăstirii, iar un altul ceva mai sus, pe aceeași parte. Acest pustnic, probabil renumit, din moment ce, hatmanul Sandu Șendrea și soția sa, Sanda, în semn de mulțumire față de acest pustnic tămăduitor (vindecarea hatmanului de o rană incurabilă căpătată la picior în urma unor lupte duse de acesta împotriva tătarilor, pe valea Siretului), înălța schitul și mânăstirea „Sihastru” în anul 1748.
Dărămând biserica din lemn (1876) și schitul (aflate în ruină), Petrache Șendrea, boier din Nicorești (azi comună în județul Galați), înălța o nouă biserică mânăstirii la 1891, din cărămidă, stabilind-o pe temelie de beton.
Manastirea Sihastru din judetul Vrancea, satul Ploscuteni este ctitoria hatmanului Sendrea, din anul 1474. Dupa unii cercetatori insa, ar fi vorba de un hatman Sendrea din secolul al XVII-lea, care a ctitorit acel asezamant la 1748.
Intreaga manastire este dispusa astazi in forma traditionala, cu chilii de jur imprejurul bisericii, lasand insa libera numai partea estica, astfel incat credinciosii pot privi biserica in momentul in care se accede pe sub turnul clopotnita de acces.
Chiliile de pe partea sudica si cea nordica sunt dispuse aproximativ pe laturile unui trapez, distingandu-se ca si corpuri de cladire izolate si separate intre ele, avand rezolvare simpla – cu o prispa de lemn din care se accede in chilii sau grupari de chilii.
Corpul staretiei si casa veche arhiereasca se gasesc pe latura vestica si se disting ca volum si rezolvare arhitecturala de celelalte corpuri de chilii, iar in anii 1990, s-au facut lucrari de finisare la aceste corpuri ale manastirii.
Indeosebi staretia denota o rezolvare atat in fatada dinspre biserica, cat si in fatada opusa acesteia, care teoretic era orientata initial in afara manastirii, astazi inconjurata de livada si culturi cu diferite plantatii.
La inceput manastirea a avut biserica de lemn, iar biserica actuala a fost zidita abia in 1892 si a fost repictata dupa cutremurul din 1940. Pictura veche s-a deteriorat insa, astfel incat intraga biserica a fost repictata in anii ’80. Ultima restaurare, cu adaugiri si extinderi (turla pe naos si tinda) s-a facut intre anii 1980-85. Astazi, la exterior biserica este zugravita in alb, cu o spoiala de lapte de var, contrastand puternic cu interiorul bogat pictat, in stilul clasic al bisericilor moldovenesti.
Exista si o colectie muzeala, compusa din obiecte de cult, carte veche bisericeasca si icoane, din pacate foarte degradare de atac xilofag, dar, din fericire, inactiv in prezent.
Vara se tin slujbe de 3 ori pe zi, in fiecare dimineata preotul facand Sf. Liturghie. Vecernia este destul de scurta si maicile sunt mai mult ocupate cu munca campului sau la gospodaria de animale, la Utrenia de seara fiind insa prezente negresit. Atmosfera este calma, linistitoare si ai impresia ca traiesti intr-un mic sat de crestini de acum 2000 de ani, unde fiecare roboteste in legea lui, exceptand faptul ca este canalizare si curent electric.
Din pacate si precum bine stim, aceasta randuiala nu mai este posibila in zilele noastre, asa ca maicile prin viata lor aparte ne amintesc de cum traiam si noi oamenii de odinioara, cu gandul la Dumnezeu peste tot si in toate …. Domnul sa va ajute !
