Muzeul de Istorie și Arheologie Cucuteni
Rezervația Arheologică Cucuteni se află la 10 km de orașul Târgu Frumos. Punctul principal al acestui areal este un mormânt tumular princiar geto-dacic din sec IV î. Hr, protejat în cadrul Muzeului de Sit arheologic de la Cucuteni. Arheologii implicați în cercetări au încercat păstrarea in situ a celui mai bine conservat și celui mai mare tumul.
Astfel, în 1984, a fost inaugurat muzeul, după doi ani de construcție. Mormântul central a fost integrat într-o construcție circulară, folosind piatră naturală, fără piloni centrali. Traseul de vizitare e unul circular, care se face atât la nivelul solului, cât și la nivel superior, prin platforme suspendate. Pe cele două nivele se desfășoară o expoziție permanentă care prezintă istoria locală — din paleolitic până în secolul al XIX-lea.
Situat în marginea de nord a satului Cucuteni, pe dealul Gosan, în punctul La pietrărie, necropola tumulară daco-getică este datată în secolul al IV-lea a.Chr. şi prezintă opt tumuli (movile funerare).
Trei dintre acestea au fost cercetate sistematic de către arheologi, cea mai mare dintre ele (movila nr. 2, cu înălţimea de 3,30 m şi diametrul de 35 m) fiind protejată de o construcţie specială ridicată în 1984, cu prilejul centenarului descoperirii culturii Cucuteni.
Movila adăposteşte un fel de incintă de piatră, în formă rotunjită, prevăzută în partea de SE cu o cale de acces. În cuprinsul incintei s-au descoperit patru morminte de incineraţie, unul principal pentru care s-a ridicat movila şi trei secundare. Modul de construcţie al edificiului (fără stâlpi de susţinere) ce adăposteşte movila permite o vedere generală asupra tumulului secţionat.
A devenit cunoscut în urma cercetărilor arheologice din secolul al XX-lea, care au scos la iveală o cultură neolitică, ce a intrat ulterior într-un circuit universal al valorilor culturale. De asemenea, acestora li s-a adăugat descoperirea a patru morminte dacice, unul dintre ele aparținând căpeteniei acestora, din secolul al IV-lea î. Hr.
Localitatea Cucuteni datează documentar din secolul al XVII-lea, însă cultura acestei zone e cu mult mai veche. Unii susțin chiar faptul că aici s-ar afla, de fapt, leagănul întregii civilizații, cu teoriile aferente acestei ipoteze.
Indiferent care ar fi adevărul, cert e că acest loc are o importanță istorică, arheologică și culturală deosebită și merită să fie vizitat.