Mănăstirea Horăicioara
Schitul Horaicioara sau Horaita Veche ia fiinta in a doua jumatate a sec. al XV-lea (1466), dupa cum mentioneaza traditia orala consemnata in tinda bisericii.
In anul 1480, Arhim. Chiriac, la porunca Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfant, ridica, din lemn, prima biserica a acestui asezamant monahal, cu hramul „Buna Vestire”.
Astazi, locul Sfintei Mese a bisericii de la anul 1480 este marcat de o lespede din piatra, pusa in anul 1937 cu cheltuiala sotilor Epifanie si Aglaia Curcut din satul Metocul Balan, judetul Neamt.
Schitul Horaicioara, aflat la 900 m altitudine, intr-un cadru natural, deosebit de pitoresc, apartine canonic si administrativ de Manastirea Horaita, infiintata cu trei secole mai tarziu.
Biserica actuala a schitului a fost ridicata, din piatra, in anul 1968, de catre Arhim. Ermoghen Buhus, devenit staret al manastirii, si sfintita pe 20 octombrie de arhiereul Isaia, vicar al Episcopiei Romanului. De atunci si pana astazi, biserica si chiliile schitului au fost supuse mai multor lucrari de restaurare si renovare, prin grija egumenilor ce s-au succedat la conducerea schitului.
In biserica se afla o icoana a Maicii Domnului, cunoscuta ca facatoare de minuni. Catapeteasma bisericii, in stil gotic si de dimensiuni reduse, a fost confectionata, probabil cu putin inainte de anul sfintirii bisericii (1868).
In urma rugaciunilor insistente facute de monahii vietuitori acolo, majoritatea batrani, in timpul staretiei Arhim. Ermoghen (1837-1877), s-a petrecut o minune: Maica Domnului a facut sa izvorasca apa dintr-o stanca aflata cam la 50 m departare de biserica schitului.
Acest izvor, singura sursa de apa din imprejurimi, a fost binecuvantat cu darul tamaduirii bolilor sufletesti si trupesti ale celor care veneau aici cu credinta. Renumele sau a impus alegerea ca al doilea hram al schitului praznicul „Izvorul Tamadiurii”.
