Cheile Tătarului
Cheile Tătarului alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt) situată în județul Dâmbovița, pe teritoriul administrativ al comunei Moroeni.
Cheile Tătarului se întind pe o lungime de 0.5 km şi sunt definite printr-un peisaj minunat, mai ales la coada lacului Bolboci. Aici, râul Ialomiţa a săpat în calcarele din jurasic. Cheile apar ca văi înguste între stânci, cu versanţi abrupţi şi profil transversal în formă de V şi longitudinal cu înclinare mare şi rupturi de pantă.
Zona este şi plină de legende, care îi fascinează pe turişti. Se spune că grupuri de tătari au ajuns în România pentru a căuta locuri bogate. Purtau la ei chei mari pentru a proteja averile strânse pe drum. Însă, au ajuns în Bucegi şi au rămas facinaţi de frumuseţea babelor şi a sfinxului şi au fugit să dea de veste. Au uitat aici cheile în locul care acum se numeşte Cheile Tătarului.
Legenda spune că uneori, atunci când este înnorat pe creste se văd nişte siluete şi ar fi sufletele tărarilor care îşi caută cheile de la comori.