Fortul 13 Jilava
Fortul 13 Jilava face parte din cele 18 forturi construite în jurul Bucureștiului, la ordinul Regelui Carol I. Acestea au fost realizate în perioada 1870-1890, cu rol de apărare împotriva atacurilor turcești.
Sistemul a fost proiectat de generalul belgian Henry Alexis Brialmont alături de căpitanul Ioan Clucer. La început, până în anul 1907, Fortul 13 era locul unde se depozitau munițiile și unde era garnizoana militară. Ulterior devine închisoare subordonată Armatei, lucru care durează până în 1948.
La vremea respectiva, existau 18 asemenea constructii, iar intretinerea lor depasea de trei ori bugetul alocat intregului corp militar.
Stilul arhitectural renascentist a atras aprecierea criticilor de arta din toata lumea, inscriind astfel cladirea pe lista celor mai interesante destinatii din Romania. Chiar daca acest fort se afla in afara Bucurestiului, in comuna Jilava, el merita vizitat. Daca nu pentru structura arhitecturala, macar pentru lectia de istorie pe care o ofera.
Inca de pe vremea regelui Carol I, acest loc a fost destinat detinutilor, insa doar pentru scop tranzitoriu, din cauza conditiilor de nesuportat. Cu toate acestea, regimul comunist a transformat fortul in penitenciar cu regim normal si a deplasat aici foarte multi detinuti politici.
Mesaje precum „Daca vrei sa traiesti, baga paie sub haine” se pot citi si acum pe pereti. Printre detinutii care au executat aici pedepse se numara maresalul Ion Antonescu, Chivu Stoica, Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Fortul 13 se afla in vecinatatea Penitenciarului Jilava. Acest fort a fost una dintre cele mai dure inchisori comuniste, iar acum a devenit un memorial dedicat crimelor comunismului dupa ce a fost declarat monument istoric.
Fortul 13 destinat sa ii apere pe romani, a ajuns sa ii oprime pe toti cei care se opuneau regimului aflat la putere.
Fortul este foarte bine intretinut dispune de curent electric, dar a suferit multe deteriorari in urma unei inundatii. Prima lui utilitate a fost ca depozit de munitii pe timpul lui Carol I apoi a fost garnizoana militara dupa care a devenit inchisoare.
Printre primii detinuti se numara taranii rasculati (1907), apoi detinutii politici ai Partidului Comunist, dupa care Fortul 13 devine inchisoare de tranzit pentru detinutii anti-comunisti.
Conditiile de tratament ale acestor detinuti erau inumane-erau interzise dreptul la vorbitor, pachete si corespondenta cu familia, era interzis intre anumite ore sa se intinda pe pat sau sa stea rezemati, iar plimbarile se faceau in spatii foarte stramte si foarte rar.
In unele camere ale fortului au fost expuse anumite obiecte ce erau folosite pentru imobilizare, tortura, mobilier si altele.
Prizonierii torturaţi în Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai cumplite puşcării comuniste, aflată la marginea Bucureştiului, îşi aduc aminte de primele momente petrecute în temniţa în care au fost schingiuiţi şi umiliţi.
Intelectualii care au avut curajul să se ridice împotriva dictaturii au fost „cazaţi“ în fortul de la Jilava şi au cunoscut teroarea, bătaia, mucegaiul şi ploşniţele.
Cei care au fost încarcerați în temuta ocnă și au suferit torturi cumplite, atât fizice, cât și psihice, s-au întors în camerele de detenție după mai bine de 50 de ani. Ei au povestit cum mâncau bătaie de la gardieni și cum se târau ca să se poată așeza pe culcușul rudimentar.
Într-o celulă se găseau câte două rânduri de priciuri (paturi suprapuse) cu câte două etaje fiecare. Primul rând de paturi era amenajat la circa 40 cm de sol, iar al doilea la aproximativ 1,2 m . Între rândurile de paturi exista un culoar despărţitor de 90 cm, care era folosit ca loc de „promenadă”, de trecere între fereastra cu gratii groase de fier şi uşa celulei .
În cameră se mai găseau şi două tinete, una pentru spălat, cealaltă pentru nevoile fiziologice. Din această cauză, la intrarea în celulă „te izbea mirosul de urină şi fecale” . Deţinuţii abia veniţi dormeau pe beton, sub primul etaj de paturi, cunoscut sub numele de „şerpărie”, iar pe măsură ce se elibera un loc, deţinutul avansa astfel încât ajungea să doarmă la primul etaj şi apoi la cel de-al doilea .
Această cutumă a Jilavei se respecta şi atunci când un deţinut era mutat într-o altă cameră, primul loc unde dormea fiind la „şerpărie”. Interiorul celulei era luminat de un bec slab care atârna de tavan.
Supravieţuitorii acestui loc de coşmar au povestit că cel mai râvnit lucru era aerul curat. Când o muscă se strecura pe geamurile astupate cu lemne, zile multe nu mai avea, căci aerul dinăuntru o făcea să moară imediat, se arată în Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967) de Andrei Muraru (coord.) Polirom, Iaşi, 2008, pp. 351-363.
În perioada 1949-1964, penitenciarul a fost, totodată, şi unul dintre cele mai aglomerate locuri de detenţie din cadrul DGP, numărul mediu al deţinuţilor fiind de 3.000. Din cauza acestei aglomerări, unui deţinut îi revenea, în medie, un spaţiu de doar 30 centimetri pătraţi.
Foarte multe din personalităţile istorice, politice, culturale interbelice (Mareşalul Antonescu, Corneliu Coposu, Mihai Antonescu, monseniorul Vladimir Ghika sau Radu Lecca) au trecut pe aici şi unii chiar şi-au aflat sfârşitul pe câmpul de execuţie Valea Piersicilor (Valea Plângerii), de lângă fort. Ultimii deţinuţi care au fost închişi aici au fost cei de la Revoluţia din 1989.
La Jilava, multe dintre abuzurile şi faptele abominabile comise de gardieni l-au avut în prim-plan pe comandantul Moromete. După un timp, informatorii au raportat locţiitorului politic că în penitenciar sunt ţinute conferinţe în care este discutată situaţia politică din ţară, precum şi posibilitatea ca americanii să vină şi să îi salveze pe deţinuţii politici.
Pentru a opri aceste dezbateri, administraţia închisorii a hotărât să-i pedepsească pe cei care ţineau prelegeri.
În prezent, o parte dintre fostele celule sunt deja amenajate în scop muzeal comemorativ. Autorităţile au anunţat recent că locul va fi amenajat şi transformat în muzeu.
Pentru a vizita Fortul 13 trebuie să faceți o cerere către conducerea Penitenciarului Jilava.
Purtător de cuvânt:
Inspector de poliție penitenciară Elena-Cristina Cîrlan
