Mănăstirea Curtea de Argeș
Una dintre cea mai încărcate spiritual, istoric și cultural, așezări din județul Argeș este orașul Curtea de Argeș. Capitala a Țării Românești, Curtea de Argeș poartă cu sine secole de istorie, civilizație și cultură, și arată cu mândrie locuitorilor săi, dar și turiștilor care o vizitează minunile arhitecturale pe care le poseda.
Mânăstirea Curtea de Argeș oferă publicului larg o splendoare arhitecturală, dar și o legendă pe măsură. Astfel ca cei care vizitează pentru prima dată acest edificiu vor să cunoască mai întâi frumoasa legendă a Meșterului Manole.
Legenda spune că Meșterul Manole, încercând să construiască mânăstirea, și lovindu-se de grele obstacole (ceea ce construia ziua se dărâma noaptea), recurge la sacrificiul suprem și își zidește soția, pe Ana, într-unul din zidurile exterioare ale mânăstirii, aceasta fiind singura cale ca edificiul să poată fi ridicat.
Sacrificiul uman nu se oprește aici, Manole însuși pierzându-și viața când încearcă să zboare de pe acoperișul mânăstirii. Acolo unde trupul său s-a izbit de pământ legenda spune că a apărut un izvor, pe locul respectiv aflându-se, astăzi, Fantâna lui Manole.
Lăsând legenda să-și spună povestea, să vorbim și de adevărul istoric ce însoțește frumoasa construcție. Mânăstirea a fost ctitorită în vremea lui Neagoe Basarab (1512-1517).
Este cunoscută și ca Biserică Episcopală pentru că a fost scaun Episcopal între 1739 și 1748, și poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. Supusă mai multor lucrări de restaurare, forma actuală este data de arhitectul francez Andre Lecomte du Nouy și de arhitectul român Nicolae Gabrielescu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
În interior pictura murală în ulei a fost executată de pictorii francezi, F. Nicolle, Ch. Renouard, și pictorul român N. Constantinescu. Biserica este plină de semnificație crestină , cei 12 apostoli fiind reprezentați de 12 coloane executate dintr-un singur bloc.
Izvoarele istorice susțin faptul că aici s-a petrcut la 16 august 1517 canonizarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarh al Constantinopolului și Mitropolit al Munteniei. De aici, moaștele Sfântului au plecat într-un sicriu de argint placat cu aur la Mânăstirea Dionisen –Athos.
Din același ansamblu mânăstiresc face parte și Capela – Paraclis, unde se află moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia.
Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab (1512 – 1517) pe locul vechii mitropolii (1359). Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumați. Ea este păstrată fragmentar în Muzeul Național de Artă din București.
Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată (1875 – 1886) de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, discipol al lui Eugène Viollet-le-Duc, care i-a adus și unele modificări care au diminuat valoarea istorică a monumentului.
Construită din piatră fățuită și profilată, biserica are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii Vodița II, reluat ulterior și în alte construcții (mitropolia din București, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, mănăstirea Tismana etc.).
Printre cele mai vechi așezări de care vorbește istoria noastră se numără și Curtea de Argeș cu împrejurimile ei. În veacul al XIII-lea, înalta cetate a Poenarilor, cu fortificațiile sale de piatră și puțul care o lega direct cu albia râului de jos, făcuse să ajungă, până departe, faima acestor locuri; iar pe la jumătatea secolului următor, curtea Basarabilor și biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” răsfrâng această faimă asupra întregii așezări adunată cu timpul în preajma lor: Curtea de Argeș de mai târziu.
