Mănăstirea Dridu
Mănăstirea Dridu cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”este situată în partea de nord-vest a comunei Dridu, în vecinătatea lacului de la Dridu, pe un mal înalt numit malul Busuioc. Pe acest mal s-a găsit la suprafaţă cel mai vechi strat de cultură din sec. al IV-lea î. Ch. În secolul al XV-lea satul devine mănăstiresc pe timpul lui Radu cel Mare.
Mănăstirea a fost înfiinţata in anul 1994 întreaga obste depunând eforturi considerabile pentru finalizarea lucrarilor de pictura si a constructiei chiliilor, fiind ajutati in lucrarea lor de domnul Dumitru Ilinescu şi de soţia acestuia, Stela Ilinescu.
Pictura bisericii este o frescă, în stil bizantin fiind pictată de Dumitru Macovei din Bacău. Biserica are planul în formă de cruce, cu un pridvor deschis pe 6 stâlpi şi trei turle. De asemenea, aşezământul de călugăriţe cuprinde ateliere de pictură pe sticlă şi pe lemn, altele în sculptură, broderie, croitorie, metanii.