Mănăstirea Viforâta
La 5 km nord-est de cetatea de scaun a Târgoviștei, într-o zonă încărcată de istorie, satul Viforâta invită călătorul la popas și reculegere într-un așezământ cu începuturi multiseculare. Așezată la marginea satului omonim, la poalele dealului, mănăstirea Viforâta a fost ridicată între anii 1530-1532 de către voievodul Vlad Înecatul.
Este singura ctitorie rămasă de la fiul lui Vlăduț Voievod și nepotul de frate al lui Radu cel Mare, ctitorii mănăstirii Dealului, aflată nu departe, spre sud-est.
Viforâta a trecut de-a lungul secolelor existenței sale prin dese și grele încercări, mănăstirea fiind distrusă și reparată în câteva rânduri.
Între anii 1611-1619, după ce a suferit stricăciunile oștirii invadatoare a lui Gabriel Bathory, mănăstirea a fost restaurată prin grija lui Radu-Mihnea, iar în anul 1635, marele protector al culturii, care a fost voievodul Matei Basarab, a reparat-o din nou, transformând-o în mănăstire de maici.
Constantin Brâncoveanu s-a îngrijit și el de Viforâta, pardosind biserica cu piatră, refăcând pictura originală, reînălțând zidurile de incintă și construind noi chilii. La începutul secolului XIX, unul dintre urmașii voievodului martir, banul Grigore Brâncoveanu, a făcut reparații noi și a ridicat biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, din cimitirul mănăstiresc.
În anul 1914, mitropolitul primat Konon Arămescu-Donici a restaurat biserica și a reînnoit pictura, aducând-o în starea de astăzi. Cutremurul din toamna anului 1940 a distrus turnul clopotniță și o parte a chiliilor, în anul 1960 având loc reparații radicale, prilej cu care mănăstirea a fost transformată în Casă Sanatorială a Patriarhiei Române. Ultimele reparații au fost efectuate după anul 1990, aducând așezământul la aspectul actual.
Mănăstirea Viforâta, care datorită repetatelor distrugeri și restaurări și-a pierdut aspectul din prima jumătate a secolului al XVI-lea, cuprinde astăzi biserica mare, corpul patrulater al chiliilor (incluzând și turnul clopotniță), casele Brâncoveanu, anexele gospodărești și cimitirul mănăstiresc, cu biserica mică.
Edificiul principale este biserica Sfântul Gheorghe, aflată în mijlocul incintei patrulatere. Departe de aspectul original, are un plan trilobat și dispune de pridvor și cele trei încăperi clasice de cult. Biserica are trei turle circulare ca plan, dintre care două încununează pronaosul, iar turla mare naosul.
În pridvor se păstrează pictura din anul 1914, precum și pisania pusă atunci, deasupra intrării în pronaos. Separația dintre pronaos și naos este realizată prin stâlpi de cărămidă, legați prin arcade, iar naosul este separat de altar printr-o splendidă catapeteasmă sculptată în anul 1864, ce celebrul Karl Storck. În pronaos, pe peretele vestic, se păstrează tabloul ctitorilor. În interiorul bisericii se păstrează icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, lucrată în argint masiv de meșterul grec Mavros și dăruită de voievodul Leon Tomșa, în anul 1632.
În curtea mănăstirii se află ,,Fântâna mitropolitului Ghenadie, fost al Ungro-Vlachiei, primat al României, 1904”, precum și mormântul ieromonahului Macarie, teolog, traducător și compozitor de muzică bisericească, la începutul secolului XIX.
În afara incintei se află casele construite de banul Grigore Brâncoveanu, în jurul anului 1830, precum și cimitirul, cu biserica mică. În cimitir se află și monumentul funerar al generalului Matei Vlădescu (1835-1901), participant la Războiul de independență, fost ministru de război și colaborator al regelui Carol I. Monumentul a fost realizat de sculptorul Carol Storck.
