Muzeul Pompierilor București

La 17 septembrie 1963, în Cartea de onoare a Muzeului Pompierilor, pe prima pagină s-a înscris: ”Deschis în cinstea Zilei Pompierilor din Republica Populară Română, ca semn de cinstire a tradiţiilor glorioase de luptă ale pompierilor şi de înaltă preţuire a muncii contra incendiilor”.

Muzeul Pompierilor constituie o realizare importantă pe tărâmul educaţiei cetăţenilor, un mijloc important de popularizare a regulilor şi măsurilor de pază contra incendiilor.

În anii 1891-1892, în mijlocul Bucureştiului, la intersecţia Bulevardului Ferdinand I cu Strada Traian s-a realizat noul Foişor de foc, loc anume ales, de unde se realiza supravegherea şi anunţarea posturilor de pompieri, prin mijloace specifice epocii, despre apariţia unor incendii nu numai în centrul urbei, dar şi în cartierele ei…

Foişorul de Foc avea să-şi îndeplinească rolul pentru care a fost construit mai bine de 42 de ani, până la modernizarea posibilităţilor de anunţare a incendiilor, prin apariţia şi dezvoltarea posturilor telefonice, când nici spaţiul pentru adăpostirea subunităţii de pompieri şi a mijloacelor de luptă nu mai corespundeau.

În această situaţie, Primăria generală a capitalei şi Comandamentul Pompierilor Militari au trecut la realizarea construcţiei postului de pompieri ”Regele Ferdinand I”, în cartierul Obor, iar vechiul amplasament Foişorul de Foc devine Muzeul Pompierilor, după mai bine de un sfert de veac de la mutarea postului de pompieri de la Foişorul de Foc.

​Muzeul Național al Pompierilor, cunoscut și ca Foișorul de Foc, este un monument istoric situat în București, construit între 1891 și 1892 ca turn de observație pentru detectarea incendiilor. Deși inițial a fost conceput și ca rezervor de apă, planul nu s-a concretizat din cauza lipsei echipamentelor adecvate. În 1963, clădirea a fost transformată în muzeu, găzduind peste 10.000 de obiecte ce ilustrează evoluția pompierilor români.