Castrul Roman Arutela
Pe malul stâng al Oltului, în apropiere de Mănăstirea Cozia din judeţul Vâlcea, protejată de Barajul Hidroenergetic Turnu, se înalţă semeaţă una din cele mai importante aşezări romane din antichitate. Castrul Arutela, cea a mai rămas din el, datează din anii 137 – 138 d.H., fiind inclus pe lista monumentelor istorice.
Pe celebra Autostradă a Antichităţii – Calea lui Traian sau Drumul Oltului – între Călimăneşti – Căciulata şi Turnu, în Poiana Bivolari, căreia i-a purtat numele la început, se zăresc zidurile unei vechi construcţii ce datează de pe vremea Împăratului Hadrian. Oricine traversează Valea Oltului, fie pe DN 7, fie pe şoseaua de centură a oraşului – staţiune, poate vedea Castrul Arutela pe malul stâng al râului, protejat de barajul de la Turnu.
Mii de ani acoperit de apele Oltului, a fost descoperit întâmplător cu mai bine de un secol în urmă, când s-au făcut primele săpături pentru o altă comoară a zonei – izvoarele minerale. Ministerul Domeniilor de la acea vreme a dat dispoziţie pentru captarea acestor ape misterioase. 
Aşa aveau să se descopere o serie de monede de pe vremea lui Hadrian, Caracalla, Septimiu Sever şi Iulia Domna, precum şi multe alte obiecte metalice. Se întâmpla între 1888 – 1889. Savantul Grigore Tocilescu a fost primul care s-a ocupat de săpăturile arheologice, dar faţă de celelalte descoperiri ale sale, precum Monumentul de la Adamclisi, aici a făcut doar o cercetare parţială. Scrierile sale aveau să conteze mai târziu, deşi, în mod misterios, mare parte din rapoartele sale au dispărut între timp.
Abia în 1967, şantierul arheologic de la intrarea în defileul Oltului avea să fie redeschis, de către Muzeul Militar Central, sub conducerea prof. dr. Dumitru Tudor, autorul lucrării „Oltenia Romană“, ajutat de Cr. M. Vlădescu şi Gh. Poenaru Bordea. Dar rapoartele lui Tocilescu nu mai coincideau cu realitatea de pe teren.
Aşezarea a fost mult mai mare decât ce se mai vede în zilele noastre. În mare parte, castrul construit sub forma unui pătrat, cu colţurile în punctele cardinale, a fost acoperit, pe latura de vest, de terasamentul şoselei de centură şi al căii ferate Râmnicu Vâlcea – Podu Olt, care îl traversează în lăţime.
Deşi unii susţin că a rămas intactă latura de est, lungă de 60 de metri, ce se vede acum reprezintă de fapt o reconstituire făcută de un inginer după planul iniţial. Sub conducerea ing. Constantin Panco, care s-a folosit de documentaţia arheologilor de la Muzeul Central şi proiectarea arhitectului dr. Teodorescu Aurel, între 1982-1983 a fost restaurată o porţiune din castru.
O mare parte a rămas însă sub ape. Vestigiile din ceramică descoperite în timpul săpăturilor, i-au determinat pe cercetătători să creadă că a mai existat şi o aşezare dacică, înaintea celei romane, care şi-a continuat existenţa în paralel. Drumul Oltului – Autostrada Antichităţii trecea chiar prin faţa porţii de est a Castrului Arutela.
În afara acestuia mai exista un drum, în jurul Masivului Cozia. De altfel, castrul a fost construit strategic pentru a asigura circulaţia pe cele două drumuri, de a apăra gura sudică a Defileului Oltului, formată de „Masa lui Traian“, o stâncă ce pătrundea în apele râului.
La est, pe un pisc aflat la 300 m faţă de Olt se află „Turnul lui Teofil“, un post roman militar de pază şi supraveghere pe Valea Oltului. Pe aceeaşi latură estică, s-au găsit blocuri ce alcătuiau zidul, de mărimi ce ajung până la 1 m lungime. Poarta pretoriană era orientată spre răsărit, fiind apărată de două turnuri pătrate. Aceasta avea o deschidere de 2,70 m, iar pavajul format din blocuri mari de piatră sunt de fapt la 2 metri adâncime faţă de vechiul nivel de călcare.
Lângă această poartă, a găsit Tocilescu inscripţia de fundaţie din care rezultă că în anul 137/138 castrul a fost construit de o formaţie de arcaşi sirieni, din ordinul procuratorului Daciei inferioare, Titus Flavius Constans. Şi la colţurile castrului existau turnuri de apărare interioare construiseră din blocuri de piatră de dimensiuni mai mari.
Drumurile din interiorul castrului erau pavate cu bolovani de Olt. Pe lângă monedele de pe vremea lui Traian – Severus Alexander, săpăturile arheologice au scos la suprafaţă: lănci, suliţe, săgeţi aplice din bronz, piese de harnaşament tot din bronz, fibule, o serie de fragmente de sticlă, cuie şi piroane etc.
Cea mai însemnată descoperire a campaniei din 1967 este reprezentată de inscripţia de pe fundul unui vas de sticlă. Printre descoperirile făcute de Tocilescu menţionăm fragmentul unui coif, suliţe, vase Terra sigillata cu un Apollo, un călareţ şi măşti în relief şi mai mult monede. O plăcuţă de bronz cu numele unui soldat din legiunile romane – cohors I Hispanorum veterana (CIL, III, 12602) – constituie dovada că şi această trupă a avut detaşamente la Castrul Arutela.
Zidurile nu foarte înalte sau solide care înconjurau castru demonstrează încă o dată că romanii erau adepţii luptelor în câmp deschis. În afara lor exista şanţuri de apărare în forma literei V, iar în faţa unora existând gropi camuflate, cu un par ascuţit în mijloc, numite „crini“ – „lilia“.
Principala intrarea, poarta pretoria, era la răsărit, iar poarta decumana, la Vest. Aceasta însă a rămas necunoscută. La nord şi sud existau porţile dextra şi sinistra. Din păcate, deşi vâlcenii se mândesc cu acest vestigiu istoric, el este prea puţin cunoscut. Cei care se abat prin zonă nu au parte de informaţii care să pună în valoare castrul, iar autorităţile nu se îngrijesc să-l conserve în condiţii cât mai bune.
