Chipul lui Decebal
Statuia regelui dac Decebal este o statuie înaltă de 55m, aflată pe malul stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropiere de orașul Orșova. Statuia îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al Daciei și este sculptată într-o stâncă. Este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa: are cu doar șase metri mai puțin decât Statuia Libertății, dar cu opt mai mult decât monumentul lui Hristos din Rio de Janeiro, și cu aproximativ 10 metri mai mult decât înălțimea legendarului Colos din Rhodos.
Locul realizării sculpturii este în apropiere de orașul Orșova, în zona cataractelor de la Cazanele Mici (golful Mraconia), pe malul stâng al Dunării, acolo unde adâncimea fluviului este cea mai mare: 120 de metri.
Statuia regelui Decebal a fost finalizata in zece ani si 12 sculptori-alpinisti au lucrat la realizarea ei.
Executarea acestei lucrări s-a desfășurat sub conducerea sculptorului român Florin Cotarcea, ea realizându-se în ciuda pericolului reprezentat de înălțimi, căldură și vipere.
Omul de afaceri și istoricul Iosif Constantin Drăgan a fost cel care promovat și finanțat ideea acestei lucrări efectuate perioada 1994 – 2004.
Chiar în fața statuii, dar pe malul sârbesc, se găsește de aproape 2000 ani o placă memorială antică („Tabula Traiana”), monument ridicat de adversarul regelui Decebal, împăratul roman Traian, pentru a marca marșul trupelor imperiale romane spre Dacia și a comemora victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac în anul 105.