Mănăstirea Stănișoara
Este situată în munții Cozia la10 km nord de gara Călimănești-Jiblea. Se ajunge aici atât din Călimănești, cât și din mănăstirea Turnu, pe poteci prin pădure. Din mănăstirea Turnu distanța este de6 km, mai scurtă decât din Călimănești, dar mai grea, cu drumul mai abrupt.
Din Turnu se fac lejer 2 ore, iar din Călimănești cam o oră și un sfert. Este și un drum care pornește din Păușa. În drumul lor spre Cabana Cozia sau spre releul de televiziune de pe munte, turiștii trec prin curtea mănăstirii.
Primii locuitori ai acestei zone au fost călugării veniți din mănăstirea Cozia, dornici de desăvârșire spirituală. Ei și-au făcut peșteri prin munții singuratici, ocupându-se exclusiv de rugăciunea și de lecturile sfinte. Pustnicii cunocuți de tradiție: Meletie, Neofit, Isaia care au venit aici în jurul anului 1671 și șo-au format un mic schit pe locul actual al mănăstirii.
Lor li s-au alăturat și alți frați veniți de la Czia, și astfel a luat ființă schitul Nucet. În anul 1747, clucerul Gheorghe și boierii Anghel și Petru din Pitești au zidit o biserică cu chilii pentru călugări, sfințind-o cu hramul „ Sf. Mare Mucenic Gheorghe”. Războiul austro-turc sin 1788, cu luptele de lângă mănăstirea Cozia, a făcut ca armatele turcești să ajungă și la schitul Nucet. Turcii au distrus biserica și chiliile, transformându-le în ruine. 
Părăsite de călugării care au mai rămas vii după năvala turcilor, între ruinile chiliilor s-au adăpostit, timp de 20 de ani, păstorii munteni cu oile lor. De aici s-a ajuns ca locul respectiv să poarte numele de „Stânișoara”, de la o stână mai mică instalată aici. În anul 1807 au venit în aceste locuri doi călugări de la Sf. Munte Athos: un sârb, Sava, și un român, Teodosie, care au zidit o nouă biserica(cu sprijinul Episcopului Iosif al Argeșului) în locul celei de la 1747.
Întreg complexul mănăstiresc a fost terminat în 1850. Din vremea asta se păstrează câteva icoane cu semnătura pictorului Belizarie I. Pascu din Pitești, precum și cărți slavonești de ritualuri aduse de cei doi călugări de la Sfântul Munte.
Înmulțindu-se numărul călugărilor, în anul 1903, pe vremea lui Ghersim Timuș, Episcop de Argeș, starețul mănăstirii, Arhimandritul Nicandru Manu, ajutat de soborul mănăstirii, pun bazele bisericii de aici, care a fost terminată și sfnțită în anul 1909. Tot în acest an au fost ridicate la N de biserică, mai multe chilii.
Arhitectul bisericii a fost italianul Debona Apoloni. Acest arhitect a ridicat și în 1906 terasa dinspre miazănoapte, pe care s-a clădit un frumos pavilion în stil românesc, folosit drept chilii pentru călugări. Acest pavilion s-a ridicat după râvna PC Stereț, Protosinghelul Ilarion Dumitrache, și binecuvântarea Episcopilor Emilian Grigore și Iosif Gafton. Incendiul din februarie 1917 a distrus chiliile chitului. În locul lor, între 1936-1940 a fost zidit un frumos paraclis în formă de navă, folosit de călugări pentru slujbele de iarnă.
Aprecieri tehnice ale bisericii mari: Este o construcție masivă din piatră, cu o turlă mare pe naos. Naosul și pronaosul formează un singur spațiu mare. Pridvorul este deschis, susținut de patru coloane din piatră sculptate în partea superioară. Are tavanul frumos pictat. Ferestrele bisericii au vitralii pictate cu sfinți. Biserica este acoperită cu tablă. Pictura a fost realizată în 1948 de mestrul Dumitru Belizarie și de elevul său.
Pisania bisericii: „Întru slava Sfintei Treimi și a Sfântului Mucenic Gheorghe s-a ridicat din temelie această Sfântă biserică, punându-se temelia în anul 1904 august 7 și s-a sfnțit la anul 1909 aprilie 23 în zilele preaînvățatului nostru rege Carol I și cu binecuvântarea PS Episcop de Argeș Dr. Gherasim Timuș, prin osteneala și stăruința Starețului Arhimandrit Nicandru Manu, împreună cu tot soborul mănăstirii și cu alți ctitori”.
Să mai reținem că până în 1864 mănăstirea Stânișoara a fost metoc al mănăstirii Cozia, iar după această dată mănăstirea a devenit independentă.
