Schitul Icoana Nouă
Intre Manastirea Neamt si Schitul Icoana se afla o suprafata de teren numita „Valea Icoanei” care este folosita pentru pasunatul vitelor.
Cu binecuvantarea Patriarhului Nicodim in anul 1946, Protos. Vasian Iosub, numit si egumen al schitului a construit o noua cladire cu un paraclis, avand chilii si trapeza. Acest paraclis a primit hramul „Schimbarea la Fata si Nasterea Maicii Domnului” si a fost sfintit in 6 mai 1951 de arhiereul Pavel Sarpe.
Catapeteasma paraclisului este din lemn, avand icoane intr-o executie atragatoare, fiind pictate de pictorul Procenco. Pictura din interiorul paraclisului a fost executata de pictorul Dumitru Gabor, in anul 1990.
Ctitor al lucrarilor si cu osteneala celorlalti parinti, egumenul schitului a dorit ca ulterior sa construiasca si o biserica in acest loc, dar din cauza regimului comunist nu s-a putut construi aceasta biserica, iar in anul 1972 s-a construit doar o clopotnita cu trei turnuri, cu un gang central, iar la etaj un mic paraclis cu hramul „Sf. M.Mc. Dimitrie”, care a fost pictat de Arhim. Bartolomeu Florea in anul 1984 .
In anul 1991, egumenul schitului Protos. Andrei Pascaru a construit un nou corp de chilii, iar intre anii 1994-2001, a construit Biserica Mare a schitului care s-a dorit a fi construita cu mult mai multi ani in urma de ctitorul schitului Protos, Vasian Iosub.
Biserica cu hramul „Schimbarea la Fata” a fost construita din caramida si placata cu piatra la exterior, iar intre 2000-2005 a fost impodobita cu pictura in fresca de pictorul Ciuhureanu Tudorel.