Biserica fortificată de la Copşa Mare
Copșa Mare era renumită pentru că stăpânea cele mai întinse și cunoscute plantații viticole din Țara Vinului, localitatea fiind atestată pentru prima dată în anul 1283. Cetatea bisericească se afla pe o pantă aflată în zona de est a satului, având vizibilitate asupra întregului sat.
Anul în care Copșa Mare a fost menționată pentru prima data este 1283. Curând este ridicată o bazilică gotică cu 3 nave și un turn. La începutul secolului al XVI-lea edificiul este fortificat, zidurile deasupra navei principale au fost supraînălțate și prevăzute cu guri de tragere.
Turnul clopotniță este îmbogățit cu un drum de strajă iar corul este supraînălțat. Ansamblul bisericii fortificate se diferențiază de toate celelalte prin așezarea sa în spațiu, silueta bisericii mulându-se pe formele de relief.
Acest aspect se vede foarte bine de la distanță, unde privitorul are impresia că cetatea bisericească este parte organică a peisajului. În interiorul bisericii adaptarea construcției la relief se observă prin absida înălțată, pe care se ajunge urcând câteva trepte.
În secolul al XVIII-lea comunitatea recondiționează interiorul bisericii. Baldachinul, amvonul și cristelnița sunt realizate în stil baroc. În secolul al XIX-lea altarul gotic este înlocuit cu unul classicist datat 1854. Altarul original, cu statuete din lemn, a fost restaurat și este expus în sacristia bisericii parohiale din Sibiu. Orga și ceasul datează din secolul al XIX-lea.
Bazilica gotică având trei nave turn a fost construită în secolul al XIV-lea, peste alte 200 de ani fiind adăugate și elementele fortificate. De-a lungul timpului au fost construite și turnuri de apărare, cu amprenta în formă de pătrat. Localnicii au construit anexe pentru provizii de-a lungul zidului dar în ultima perioadă au fost dezafectate.
Biserica fortificată a primit o orgă în anul 1800, în zilele noastre nefiind funcțională.