Castelul de la Bonţida
În 1437, în timpul tulburărilor din nordul Transilvaniei provocate de răscoalele ţărăneşti, regele Albert de Habsburg a acordat familiei Bánffy dreptul de a îşi construi o fortăreaţă la Bonţida, care să protejeze reşedinţa domeniului.
Acest nucleu fortificat a fost consolidat şi extins pe parcursul secolului al XVI-lea. Cea mai importantă fază a cosntrucţiilor de la Bonţida este legată de activitatea lui Dionisie (Denes) Bánffy (1638-1674), consilier al principelui Mihail Apafi, comite de Cluj şi de Dăbâca şi baron al Imperiului German. Dionisie Bánffy a iniţiat construcţia unui ansamblu fortificat de mari dimensiuni, cu bastioane la cele patru colţuri şi cu un puternic turn de poartă, sub coordonarea arhitectului veneţian Agostino Serena.
În secolul al XVIII-lea a fost realizată reconstrucţia castelului în stilul baroc austriac, lucrarea fiind coordonată de arhitectul Joseph Emanuel von Erlach. În această etapă castelului i-a fost conferită o nouă configuraţie, prin dispunerea construcţiilor în forma literei U.
Tot acum au fost realizate curtea de onoare, manejul, grajdul, remiza şi locuinţele servitorilor. O realizare importantă a fost parcul de pe malul râului, cu alei, lac statui şi fântâni arteziene. În concepţia integrativă specifică artei baroce, palatul şi mediul înconjurător se aflau într-o relaţie de strânsă interdependenţă şi de influenţare reciprocă.
În baza acestei concepţii, parcul a fost amenajat după un proiect realizat de arhitectul Johann Christian Erras, care a transpus în acest spaţiu forme de o claritate clasicistă, dominate de o geometrie strictă. Sculptorul Johann Nachtigall a realizat grandioase statui de piatră inspirate din opera poetului antic Publius Ovidius Naso.
La începutul secolului al XIX-lea, turnul de poartă a fost demolat, din materialul rezultat fiind ridicată o moară de apă la care aveau acces şi locuitorii de pe domeniu. În 1850 a fost realizată o nouă aripă a clădirii, sub conducerea arhitectului Anton Kagerbauer (1814-1872), care a reorganizat şi parcul după modelul romantismului englez.
Castelul de la Bonţida a avut mult de suferit în cursul secolului al XX-lea. În 1944, acesta a fost transformat în spital de campanie. Trupele germane au jefuit şi devastat castelul, ca răzbunare faţă de atitudinea politică a proprietarului acestuia, contele Miklós Bánffy, care iniţiase negocieri între guvernele României şi Ungariei pentru întoarcerea armelor împotriva Germaniei.
După naționalizare, castelul a fost preluat de Ministerul Agriculturii, în incintă mutându-se Stațiunea de Mașini Agricole și Tractoare Bonțida. În clădirea Miklós s-au instalat birouri și locuințe pentru angajați, în bucătărie cantina (care se aproviziona cu lemne din parcul istoric), iar în grajduri un club, după ciopârțirea fântânii cu cal, alături de stema familiei de pe poarta principală. Și sătenii au măcinat castelul, cărând materiale de construcție, statuile sau piesele descoperite (statuete și medalii din bronz, lămpi din sticlă și bronz găsite în clădirea Miklós, unde contele a avut un „muzeu personal”).
Pentru salvarea ansamblului, Direcția Monumentelor Istorice a încercat în anii ‘60, să convingă fie uzina Herbák János, fie Universitatea Babeș-Bolyai să preia castelul, pentru a-l transforma în casă de odihnă pentru muncitori sau studenți, însă acestea au refuzat, singurul interesat de monument fiind Studioul Cinematografic București, care a filmat aici Pădurea Spânzuraților, în regia lui Liviu Ciulei. Abia în 1968 s-au făcut unele intervenții la castel, prin executarea unei plăci de beton armat și a șarpantei peste corpul principal, însă, în 1972 acestea au sistat, procesul de ruinare reluându-se. În anii ’80, în grajduri a funcționat o ciupercărie, în clădirea Miklós o crescătorie de pui, în capelă o stație de îmbuteliat bere și în fosta bucătărie o crescătorie de iepuri.
După ’90 Fundația Transylvania Trust a preluat prin concesiune castelul (retrocedat în 2007 familiei Bánffy), inițiind o lungă campanie de restaurare și revitalizare, care continuă și în prezent.
