Cetatea Mălăiești
Cetatea Mălăieşti este o bijuterie a Ţării Haţegului. Cu turnul ei central şi fragmentul de curtină păstrat, fortificaţia este un foarte bun exemplu al modului în care se construiau cetăţile de către românii medievali din Transilvania.
În mod paradoxal, Cetatea Mălăieştilor apare în sursele scrise foarte târziu, respectiv în anul 1613, în momentul în care urmaşii întemeietorilor s-au stins. Începuturile ei au fost făcute cândva la finele secolului al XIV-lea, de către cnejii din familia Sărăcin din Sălaşul de Sus.
Ambiţiile lor au atins apogeul odată cu imaginea nouă a cetăţii, în secolul al XVI-lea. La scurt timp după începutul secolului al XVII-lea, cetatea a fost treptat lăsată în paragină. La început de secol al XVIII-lea, o încercare de apărare s-a finalizat fără lupte, în faţa demonstraţiei de forţă a tunurilor habsburgilor.
Turnul principal domină o curtină aproape circulară; chiar dacă de o mărime modestă, el a conservat toate atributele unui astfel de element militar şi rezidenţial. Curtina simplă, cu creneluri libere, a apărut în secolul următor întemeierii, iar în a doua parte a sa a fost clădit acolo un mic palat, în interiorul căruia trona o superbă sobă cu cavaleri în turnir.
Cu minimele conservări produse după cercetarea sa arheologică, cetatea îşi păstrează foarte bine relicvele. Peisajul în care a fost integrată degajă o linişte adâncă. Dacă Depresiunea Haţegului abia se zăreşte, pantele care urcă lin către Munţii Retezat, împădurindu-se treptat, oferă un farmec aparte.
Cetatea de la Mălăieşti a fost ridicată spre sfârşitul secolului al XIV-lea de familia cnezială Sărăcin. Inițial a fost construit un donjon, la care s-au adăugat ziduri de apărare, alte trei turnuri și o clopotniță: unul la poartă, altul de flancare și un turn de observaţie.
Donjonul, cel mai înalt dintre turnuri, servea ca loc de tragere şi de adăpost. El avea 11 metri înălţime, iar pereţii săi erau groşi de un metru și jumătate. Intrarea, situată pe partea de vest, la primul etaj, făcea accesul se făcea pe o scară de lemn care era ridicată în cazul unui atac.
Proiectul de restaurare a Cetăţii Mălăieşti s-a ridicat la 7,6 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei (aproape 7 milioane) fiind fonduri europene. Proiectul, contestat de unii istorici, a reconstruit parțial cetatea, integral donjonul, dar a inclus și amenajarea căilor de acces şi a unei parcări, o instalaţie de iluminat arhitectural, achiziţionarea de exponate medievale şi amenajarea amfiteatrului de pe platoul din amonte.
Cetatea de la Mălăiești este, de fapt, un ansamblu de monumente istorice aflate in satul cu același nume, Mălăiești, în comuna Sălașu de Sus. Specialiștii o descriu ca pe o cetate cu donjon și incintă inelară din piatră, la care au fost adăugate, ulterior, 4 turnuri poligonale.
Ea ar fi fost ridicată de familia Sărăcin, ca punct de observație, dar și apărare. În primele două decenii ale sec. al XIV-lea s-ar fi construit aici un – donjon, înconjurat de incintă din piatră. Apoi donjonul și incinta au fost supraînălțate. Anul 1588 marchează faza a treia, când au fost adăugate cele 4 turnuri poligonale. Cetatea ar fi fost abandonată în secolul al XVII-lea.
Cetatea care, înainte de reabilitare trecea neobservată, apare în drumul celor care doresc să urce în Retezat. Ea este prima cetate medievală din România care a fost reabilitată aproape complet după 1989, în baza unui proiect cu finanțare europeană.
Există, însă, și voci care spun că reabilitarea nu s-a făcut ținând cont de adevărul istoric. Cu toate acestea, promovarea de care a avut parte în ultimii ani, a făcut-o unul dintre punctele de atracție pentru turiștii care se îndreaptă spre Nucșoara, una dintre porțile de intrare în Retezat. Accesul de la DN66 se face prin Ohaba de Sub Piatră și Sălașu de Sus.
De la șosea, pe ultimele sute de metri către cetate a fost construită o alee lată, pavată. În total, sunt șase niveluri ale fortăreței, dar și o pasarelă spre intrarea în donjon, numită astăzi drumul străjerului. Donjonul de odinioară putea adăposti 10-20 de personae, iar nivelurile inferioare erau folosite pentru provizii.
Astăzi Cetatea de la Mălăiești adăpostește armuri, arme, scuturi și blazoane, inclusive stema Corvinilor. Căci legenda spune că familia Sărăcin era considerată de Ioan Corvin una dintre familiile cele mai de încredere.
