Manastirea Afteia
Manastirea Afteia datreaza din a doaua jumatate a secolului al XVII-lea. Inchisa in prima parte a perioadei comuniste, Manastirea Afteia va fi redeschisa in 1975. Actuala biserica s-a construit incepand cu anul 2005.
Pentru o vreme, Manastirea Afteia l-a avut ca staret pe Sfantul Cuvios Sofronie, numit si „Marturisitorul de la Cioara”, care si-a inchinat intreaga viata luptei pentru apararea Ortodoxiei in Transilvania. In timpul cat acesta a fost staret, manastirea a devenit principalul centru de lupta pentru apararea credintei stramosesti, impotriva unirii Bisericii cu Roma.
Manastirea Afteia este o straveche vatra monahala, ale carei inceputuri pot fi stabilite in cea de-a doua jumatate a secolului al XV-lea. Potrivit traditiei locului, prima bisericuta s-a ridicat aici dupa lupta de pe Campul Painii, din anul 1479, cand cotropitorii turci au fost biruiti de ostile crestine. In timpul luptei, multi localnici (batrani, femei si copii) s-au refugiat la Plaisor. Dupa castigarea luptei, drept multumire adusa lui Dumnezeu, satele invecinate au ridicat in acel loc un Altar.
Cel mai vechi document care mentioneaza Manastirea Afteia este acela care atesta incercarea nereusita a unui dregator din Vintu de a-l prinde pe un calugar „neunit” din hotarul Cioara, eveniment petrecut in Duminica Floriilor, in anul 1757, cand au fost daramate biserica si chiliile. Mai multe insemnari ale unor slujitori ai schitului, notate pe carti de slujba, pe icoane si pe clopote (1756-1771), dovedesc faptul ca asezamantul monahal de la Plaisor a fost ulterior refacut.
Insemnarea preotului Nicolae Benta, din Cioara, facuta candva intre anii 1840-1851, pe cartea „Indreptarea legii” (Targoviste, 1652), marturiseste urmatoarele: „Aceasta sfanta si dumnezeiasca Pravila este a sfintei biserici greco-orientale din Cioara, ramasa de la manastirea din Plaiul Cioarei, care s-a stricat de la 1786, prin zavistia unitilor de pe acel timp.
Aceasta manastire, de cand s-a sfintit nu avem documente, fara cei batrani spun ca mosii si stramosii lor le-au povestit ca au pomenit-o si ca a fost bogata si a fost inchinata la manastirea din Tara Romaneasca, de la Cozia.”
Un document pastrat in arhivele din Viena afirma ca Schitul din Cioara a fost daramat in data de 23 iunie 1786. Dupa aceasta a doua daramare a schitului, terenul vetrei manastiresti de la Plaisor a ajuns in posesia unor locuitori. La sfarsitul secolului al XVIII-lea, fiind necesar sa se inlocuiasca biserica din satul Cioara, cu materialul recuperat de la locasul distrus in anul 1786, se construieste in cimitirul vechi, un nou locas de rugaciune.
In anul 1904, plin de ravna si dragoste de cele sfinte, preotul Constantin Oancea a ridicat un paraclis de zid, pe locul fostului asezamant monahal. In anul urmator, acelasi parinte a inaltat si o cruce de lemn, pe care a facut insemnarea ca „s-a ridicat de romanii din Cioara, in locul fostei Manastiri Afteia (Plaisorul Cioarei), desfiintata in anul 1788”.
In anul 1924, preotul Constantin Oancea solicita Arhiepiscopiei reinfiintarea schitului, pentru care propune, ca vietuitor monah, pe George Manaila, din satul Cioara. Primind binecuvantarea episcopala, parintele deschide locasul monahal, asezat sub ocrotirea Sfintilor Imparati Constantin si Elena. In data de 5 februarie 1927, localnica Salomia Pop (Prodan) doneaza terenul vetrei manastiresti din Plaisor.
In data de 6 iunie 1930, pe culmea dealului existau deja un paraclis de zid si cateva chilii. Biserica ce se dorea a fi zidita urma sa aibe zece metri lungime, sase metri latime si o turla mare centrala. In anul 1933, arhitectul Octavian Mihaltan, din Alba Iulia, intocmeste planul bisericii, in stil bizantin, tinand seama de dimensiunile stabilite in ziua de 6 iunie 1930.
In data de 15 iulie 1934, parohia Cioara incheie un contract pentru construirea bisericii, iar in data de 22 iulie 1934 are loc sfintirea pietrei de temelie. In data de 12 august 1935 au fost asezate, pe biserica, Sfintele Cruci, cea de pe turla fiind daruita de preotul Constantin Oancea si de sotia lui, Valeria.
Sfintirea bisericii Schitului Afteia a fost savarsita in data de 21 mai 1952, de catre episcopul Veniamin Nistor, staretul Catedralei din Alba Iulia, ca delegat al episcopului Ardealului si Hunedoarei. In anul 1965, acoperisul de lemn al bisericii a fost inlocuit cu unul de tabla zincata. In anul 1978, intregul corp al bisericii a fost placat cu sita de brad. In anul 1979, interiorul bisericii a fost zugravit in fresca, de catre Nicolae Gavrileanu, din Suceava, si echipa sa. Catapeteasma a fost si ea inlocuita, una din stejar luandu-i locul.
In anul 1988 s-a inceput constructia paraclisului de vara. Langa acest paraclis au fost asezate osemintele ctitorilor, preotul Constantin Oancea si monahul Ghenadie Manaila. Intre anii 1947-1951 s-a ridicat o casa din lemn de brad, pe fundatie de piatra, compusa din trei camere si o bucatarie cu pivnita. Intre anii 1986-1988, aceasta cladire a fost renovata si marita.
In anul 1952, vreme de patru luni (mai-august), prin detasare de la Manastirea Prislop, in paraclisul de la Manastirea Afteia a slujit ieromonahul Dometie Manolache. In anul 1986, preotul Iosif Paven a fost asezat paroh al satului Margineni si slujitor la altarul Schitului Afteia.
Acesta a implinit cu aleasa daruire slujirea la schit. Dupa randuirea preotului Simion Boboia, calugarit Sofronie, la Schitul Tet (judetul Alba), a fost calugarit si preotul Iosif Paven (Ioan), incredintandu-i-se functia de staret. Intre anii 2000-2002, in afara incintei schitului s-a ridicat o cladire cu doua etaje, pentru gazduirea pelerinilor. Biserica de lemn a manastirii a fost demolata. Pe locul ei s-a construit o noua biserica de zid.
