Mănăstirea Cormaia

Mânăstirea “Buna Vestire” Cormaia este situată pe Valea Pleşei din Cormaia, localitatea Sîngeorz-Băi, la distanţă de 39 km de oraşul Năsăud, în nord-estul judeţului Bistriţa-Năsăud.

La început a fost construită aici o biserică a cărei istorie s-a pierdut în negura timpurilor. De la ea au mai rămas doar câteva icoane care se află în prezent în bisericuţa de lemn, construită ulterior, în anul 1636, de către călugării veniţi în Transilvania din Mânăstirile Neamţ şi Putna ale Moldovei.
Dintr-un document oficial din anul 1752 reiese faptul că Mânăstirea a fost ridicată de Preotul Constantin împreună cu un fost episcop de Rădăuţi, Vlădica Misail, care a sfinţit biserica şi este şi ctitorul acesteia.
Marea prigoană împotriva Ortodoxiei româneşti din secolul al XVIII-lea nu a lăsat mânăstirea noastră neafectată. În anul 1761, din ordinul generalului Bukow, mânăstirea a fost incendiată, iar călugării prigoniţi.

Toate clădirile au fost mistuite de flăcări, cu excepţia bisericuţei de lemn, care a fost salvată printr-o minune de la distrugerea iminentă. Astfel mânăstirea a rămas fără călugări şi viaţa monahală a fost întreruptă.

Bisericuţa a fost mutată de localnici pe o colină numită Grădina lui Malin în satul din apropiere, la îndemnul călugărului Macarie care a slujit în ea până a trecut la cele veşnice.
În anul 1820 ea a fost mutată în localitatea Sîngeorz-Băi. Acolo, după mai multe strămutări, ea ajunge pe malul stâng al Someşului pentru a servi ca biserică parohială până în anul 1999, când a fost ridicată acolo o biserică de zid.
În luna decembrie 1994, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost aprobată reînfiinţarea Mânăstirii închinate Maicii Domnului pe vechiul ei amplasament, având destinaţia: “mânăstire pentru călugăriţe”.

În această perioadă au venit de la mânăstirea Timişeni 4 măicuţe, la care în scurt timp s-au mai adăugat încă 3 şi care în primăvara anului 1995 au început lucrările de construcţie ale noii mânăstiri, stabilindu-se amplasamentul pentru o biserică de zid cu hramul “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” şi pentru un corp de chilii, prin executarea fundaţiilor la aceste obiective.

În anul 1996 a fost numită stareţă, de către Î.P.S. Bartolomeu, monahia Antonia Negruţa, iar din anul 1997 până în prezent, tot din dispoziţia şi cu binecuvântarea Î.P.S. Bartolomeu Anania, această funcţie a fost ocupată de către Monahia Ecaterina Ghiran

DCIM100MEDIADJI_0747.JPG

În anul 1995 Î.P.S. Bartolomeu Anania a numit ca preot slujitor la această mânăstire pe Părintele Serafim Pop de la mânăstirea Nicula, care a slujit aici în perioada iunie 1995 – iunie 1996, când acesta s-a întors la mânăstirea sa de metanie. În perioada 1996 – 2003 slujitori ai altarului au fost Părinţii: Antonie Cezar, Ieronim Tamaş şi Radu Vălean, iar la data de 1 iulie 2003 Î.P.S. Bartolomeu Anania a numit ca preot slujitor la această mânăstire pe Ieromonahul Nicodim Sîngeorzan.

Precum reiese din Hrisovul emis cu ocazia resfinţirii bisericii şi semant de către Arhiepiscopul Bartolomeu, Exarhul Teofil Roman şi Protopopul Ioan Dâmbu “în anul 2000 obştea acestei Sfinte Mânăstiri în frunte cu Prea Cuvioasa Maică Stareţă Ecaterina Ghiran, la sfatul şi cu binecuvântarea Î.P.S. Bartolomeu au început demersurile pentru strămutarea bisericii pe vechea ei vatră.

În anul 2003 s-a refăcut integral, pe baze legislative noi, întreaga documentaţie, prin efortul noului preot-duhovnic al acestei mânăstiri, Ieromonahul Nicodim Sîngeorzan, care în numai 3 luni a găsit donatori care să-l sprijine financiar în lucrarea de strămutare şi restaurare a bisericii.

Suma care s-a investit se ridică la peste 500 de milioane. În felul acesta Părintele Nicodim îşi leagă numele pentru totdeauna de această biserică şi nu numai el, ci toate vieţuitoarele de aici împreună cu maica stareţă Ecaterina Ghiran. Acum biserica şi-a regăsit căpătâiul iniţial, după un lung drum parcurs în timp de peste 250 de ani!”

În ziua de 16 mai 2004 bisericuţa a fost resfinţită de către Î.P.S. Bartolomeu Anania, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa unui număr mare de credincioşi din zonă. Peste 10 ani, în anul 2014, pictura bisericuţei monument cu hramul “Buna Vestire” a fost restaurată integral.

Din anul 2004 până în prezent sunetul clopotelor adună la rugăciune din ce în ce mai multe surori întru credinţă: sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Protosinghel Nicodim Sîngeorzan obştea mânăstirii a crescut de la 9 la 26 de maici, care prin muncă şi rugăciune, încearcă să vieţuiască în duhul locului, păstrând rânduiala monahală şi tradiţia îmbogăţită prin evlavie.

Totodată mânăstirea cunoaşte o perioadă de dezvoltare şi în sens material: a fost ridicat încă un corp de chilii şi îmbunătăţit cel existent, s-au continuat lucrările de construcţie de la biserica de zid, atât în interior, cât şi în exterior, a fost refăcut integral acoperişul bisericii, s-a realizat pictura bisericii de zid atât în interior, cât şi în exterior (ocniţe) în tehnica fresco, a fost construită o nouă clopotniţă, a fost amenajat cimitirul mânăstirii, recent a fost iniţiată construirea unui nou corp ce cuprinde beciuri, bucătărie, sală de mese şi chilii la mansardă.

În ianuarie 2015 mânăstirea a primit o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, care împodobindu-se cu toate virtuţile creştineşti a fost făcător de minuni în timpul vieţii, precum este şi după moarte, primind darul tămăduirii neputinţelor sufleteşti şi trupeşti. De aceea îl socotim pe Sfântul Nectarie un dar de mare preţ al cerului făcut mânăstirii noastre.
Înscrie Doamne în Cartea Vieţii pe toţi ostenitorii, închinătorii şi binefăcătorii Sfintei mânăstirii acesteia!