Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci – Lupșa
Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci din Lupșa este una dintre cele mai vechi și mai semnificative așezăminte monahale din Transilvania, situată în comuna Lupșa, județul Alba. Aceasta a fost fondată în secolul al XIV-lea și este renumită pentru arhitectura sa tradițională și rolul său important în viața religioasă și culturală a românilor din această regiune.
Mănăstirea Lupșa a fost fondată în jurul anului 1421 de către cneazul Stanislav, unul dintre liderii locali. De-a lungul timpului, mănăstirea a jucat un rol esențial în menținerea și promovarea ortodoxiei în zona Transilvaniei, în special în perioadele de dominație austro-ungară, când românii ortodocși au fost supuși unor presiuni religioase și culturale.
Situata pe soseaua Abrud – Campeni-Turda, Manastirea Lupsa este una din cele mai vechi asezari monahale de pe Valea Ariesului. Fiind intemeiata de calugarii ce sihastreau in tara motilor a avut de la inceput un mare rol duhovnicesc pentru satele din apropiere. Calugarii duceau viata isihasta in post si rugaciune si tineau stransa legatura cu Manastirea Peri din nordul Maramuresului si cu manastirile din Moldova, de unde aduceau carti de slujba.
Actuala biserica de lemn a Sihastriei Lupsa dateaza din anul 1421. Ctitor este cunoscut boierul Stanislav, din familia cneazului Candea de Lupsa. Pe la mijlocul secolului XVIII, manastirea avea doar cativa calugari in frunte cu egumenul Procopie. Viata monahala sustinuta de calugari a durat pana in 1820, cand din cauza presiunilor antiortodoxe manastirea a fost desfiintata iar calugarii au fost alungati de autoritatile habsburgice.
Biserica mănăstirii este construită în stil bizantin, cu influențe locale, și este decorată cu icoane vechi și picturi murale care au fost restaurate de-a lungul secolelor. Interiorul bisericii păstrează o colecție impresionantă de icoane și obiecte religioase valoroase, unele datând din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
Biserica a fost folosita de greco-catolici pana in 1948, cand a revenit la biserica ortodoxa. Din 1948 pana in 1992, a fost locas de cult si a apartinut de parohia ortodoxa. In 1992 la solicitarea credinciosilor, Episcopul Andrei al Alba Iuliei a reinfiintat asezamantul manastiresc cu obste de calugari.
Biserica manastirii cu hramul „Sfantul Mare Ierarh Nicolae”, construita din lemn de stejar , este considerata cea mai veche biserica de lemn din Transilvania. Are forma de nava si la inceput a avut numai altar si naos, iar in anul 1810 i s-a adaugat pronaosul si turla clopotnita. Dupa 1993 biserica a fost renovata fiind tencuita in interior si pictata. Alaturi de biserica s-a construit o cladire pentru staretie, chilii, trapeza si bucatarie.
Inainte de 1820 in chiliile ei a functionat din vechi timpuri o scoala bisericeasca de pregatire a tinerilor pentru preoti si cantareti. Calugarii erau dascali, preoti si duhovnici atat pentru cei ce invatau carte, cat si pentru satenii de pe Valea Ariesului, fiind singura manastire din aceasta zona profund ortodoxa. Aici functiona o scoala si un atelier de pictura pe sticla.
De-a lungul istoriei sale, mănăstirea a fost un important centru de viață monahală și culturală, unde s-au copiat și păstrat manuscrise vechi și s-au realizat activități educative. Chiar și în prezent, mănăstirea continuă să fie un loc de reculegere spirituală și rugăciune, atrăgând credincioși și turiști din toate colțurile țării.
