Mănăstirea Măgina

Manastirea Magina a fost mentionata pentru prima data in anul 1611. In 1871 Manastirea Magina a fost parasita, locasul de cult fiind folosit de credinciosii greco-catolici ca biserica de parohie pana in 1948, cand a revenit comunitatii ortodoxe din localitate. Dupa anii ’90 viata monahala este reactivata fiind ridicata o noua biserica cu hramul  Sfantul Evanghelist Ioan.

De dimensiuni reduse, modestul locaş de cult purtând hramul „Sfânta Treime” din Măgina prezintă o planimetrie mai puţin obişnuită în rândul arhitecturii religioase din Transilvania.

Biserica este împărţită la interior în trei compartimente: altar, naos şi pronaos. Luminatoarele (ferestrele) sunt de formă dreptunghiulară şi au un traiect ce se evazează dinspre exterior spre interior. Uşa de la intrare dispune de două fragmente de ancadrament din piatră de factură renascentistă refolosite pe post de lintel şi prag.

Privită din exterior, biserica are aproximativ forma unei cruci. În prezent, biserica este acoperită cu şindrilă. Un zid de piatră, străpuns de o intrare monumentală tot din piatră înconjoară biserica. Ca şi datare, monumentul poate fi încadrat aproximativ la mijlocul sec XVI.

Până la revoluţia din 1948, pe lângă mănăstire a funcţionat şi o „ şcoală de mănăstire împărătească „ în care se învăţa scrisul, cititul, aritmetica, Catehismul, cântările bisericeşti şi Liturghia.