Mănăstirea Nămăiești
Mânăstirea Nămăiești se află într-o zonă cu străvechi urme istorice și de un pitoresc deosebit, ascunsă într-o stâncă, la altitudinea de 765 m. Nu se cunosc date exacte privind întemeierea schitului, dar legende transmise oral, din moși-strămoși, în satul Nămăiești pomenesc și numele domnitorului Negru Vodă, același cu cel care a poruncit construirea mânăstirii din balada Meșterul Manole (Curtea de Argeș).
Potrivit acestor legende, trei ciobani au ajuns cu oile pe stânca în care se află astăzi mânăstirea. Înnoptând în aceste locuri, au avut toți trei același vis: în dangăt de clopot, fiecăruia dintre ei i s-a arătat un înger care i-a spus că în acea stâncă se află o icoană zugrăvită după chipul adevărat al Maicii Domnului.
Dimineața, trezindu-se, și-au spus unul altuia visul avut, s-au înfricoșat și au hotărât să se mute pe un versant alăturat. Visul s-a repetat în noaptea următoare, iar în a treia noapte li s-a arătat chiar Maica Domnului, care i-a dus la o stâncă anume și le-a arătat intrarea în grotă, spunându-le să facă un locaș de închinare acolo unde vor găsi icoana.
Hramurile alese de ei au fost al Intrării în Biserică a Sfintei Fecioare Maria (21 noiembrie) și al Izvorului Tămăduirii (în prima vineri de după Sf. Paști). Se crede că tot atunci le-a spus Maica Domnului ca numărul viețuitorilor din mânăstirea ce se va întemeia aici să fie întotdeauna 33 (anii trăiți de Mântuitorul Iisus pe pământ).
Icoana despre care se spune că a fost găsită în stâncă de cei trei ciobani se pare că este una dintre cele mai vechi din toată creștinătatea. Se crede că este una dintre cele 12 icoane pictate de Sf. Apostol și Evanghelist Luca la dorința Maicii Domnului, care le-a destinat celor 12 Apostoli ce urmau să plece la propovăduirea Evangheliei.
Pe aceste locuri, icoana a fost adusă de Sf. Apostol Andrei, care a propovăduit în Dobrogea și a plecat apoi spre Dacia Superioară, făcând popas lângă un templu păgânesc, închinat zeului Zamolxes.
Apostolul Andrei, care crezuse că în grotă trăiește un slujitor al zeului, pe care-l va creștina, nu găsește pe nimeni în grotă și s-ar fi adresat celor cu care călătorea: Nemo est (Nu este nimeni), de unde numele Nămăiești.
Apostolul a coborât în grotă și a lăsat icoana în partea de nord, aproximativ pe același loc în care se află acum în biserica mânăstirii. În 1798, icoana a fost ferecată în argint de Enache Postelnicul, iar în 1913 soția unui general din armata română a pus să i se facă o ramă de argint.
În timpul primului război mondial (1916-1918, pentru România), biserica, stăreția și o parte din chilii au luat foc din cauza bombelor căzute în zonă. Sergentul Ion Mustață a fost acela care a salvat icoana Maicii Domnului, împreună cu puține cărți și odoare bisericești. A mărturisit mai târziu că s-a trudit o noapte întreagă să stingă focul, dar spre dimineață, flăcările s-au stins dintr-o dată când au ajuns lângă icoană.
În afara bisericii, lângă peretele stâncos, se află mormintele unor preoți care au slujit în secolele al XIX-lea și al XX-lea în biserica mânăstirii, precum și al mamei pictorului I.D. Negulici (secolul XIX), schimonahia Pelaghia Negulici.
Duhovnicul mânăstirii este Pr. Filotei Movileanu, iar stareță Maica Ana Lucia Nedelea. În urmă cu două-trei decenii, călugărițele de la Nămăiești lucrau covoare, care în cea mai mare parte erau exportate. În prezent, din generația vârstnică nu mai este decât Maica Cornelia Colțea, care trăiește aici de la vârsta de trei ani, când au luat-o la mânăstire surorile mamei sale, și care este ghidul mânăstirii.
