Mănăstirea Sfântul Vasile cel Mare
Singura mănăstire din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, ocrotită de Sfântul Vasile cel Mare de la Someșul Cald a fost înființată în vara anului 2014.
Mănăstirea este situată în apropiere de localitatea Gilău, pe malul lacului Someșul cald, pe ruta Cluj-Napoca – Mărișel. Ctitorii așezământului monahal sunt familia Vasile și Angela Salanța alături de ceilalți membrii din Composesoratul Someșul Cald, care au donat Arhiepiscopiei Clujului terenul pentru ridicarea mănăstirii.
Obștea este condusă de maica stareță Maria Vulcu și de părintele duhovnic Dan Popovici. Potrivit maicii starețe, viețuitoarele mănăstirii pictează icoane pe lemn în stil bizantin, pe sticlă, specifice Lazului și confecționează veșminte monahale și preoțești.
Hramul de vară al Mănăstirii „Sfântul Vasile cel Mare” de la Someșul Cald a fost sărbătorit sâmbătă, 24 iunie 2017, de praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.