Tăul Brazi, Roșia Montană
Tăurile sunt lacuri artificiale cu rol de captare a apei de pe versanți. În trecut, tăurile aveau rolul de a pune în mișcare șteampurile, care erau acele instalații de măcinare a minereului acționate hidraulic.
Cu ajutorul șteampurilor se separa aurul de restul minereului. Construite acum sute de ani, tăurile sunt momentan parțial amenajate pentru agrement și piscicultură.
Taul Brazi este situat pe un afluent al vaii Rosia, la mica distanta de Taul Cornei la aceeasi altitudine de 930 metri.
Se spune ca lacul ar fi fost construit din ordinul Mariei Tereza. Lacul este inconjurat de o poiana cu vedere spre dealurile din imprejurimi si de o padurice de brazi, de unde si denumirea.
La tăurile din Roșia se poate ajunge mergând pe Aleea Brazi, o stradă îngustă și sinuoasă care pornește din Centrul Istoric.
Cele mai importante tăuri din Roșia Montană sunt: Tăul Brazi, Tăul Anghel, Tăul Găuri și Tăul Mare. În apropierea Tăurilor Brazi și Anghel există locuri parțial amenajate pentru popasuri și agrement (pescuit sportiv).