Turnul Sfatului din Sibiu
Este unul dintre cele mai cunoscute monumente ale oraşului Sibiu. Are acest nume deoarece apăra poarta de intrare în cea de a doua incintă, situată în imediata apropiere a clădirii ce adăpostea primăria Sibiului, menţionată în documente la 1324 (Piaţa Mică nr. 31, azi refăcută).
Edificiul actual este rezultatul mai multor faze de construcţii, fiind supraînălţat şi chiar înglobat unui grup de clădiri. Din construcţia iniţială s-a păstrat doar nucleul ridicat până la primele doua etaje. Datarea probabilă a turnului corespunde edificării celei de a II-a incinte fortificate, adică perioadei cuprinse între 1224 şi 1241. În forma iniţială nedăpăşind mai mult de patru niveluri.În şanţul de apărare al acestei incinte, în urma unui sondaj arheologic, a fost descoperită o monedă din perioada de domnie a lui Andrei al II-lea (1205 – 1235).
Lucrări ample de reconstrucţie s-au efectuat în anii 1586 – 1588, după ce în 17 februarie 1585 s-au prăbuşit etajele superioare, surprinzând-ul printre dărâmături pe pictorul Johann David în timp ce zugrăvea bolta.
După ce a fost reparat de mai multe ori în secolul al XVIII-lea, turnul a suportat intervenţii radicale în partea superioară. Acoperişul piramidal, prevăzut cu patru turnuleţe fiale în colţuri, redat de pictorul Franz Neuhauser junior în acuarela sa „Târgul anual de la Sibiu„, a fost înlocuit în 1826 cu cel actual, din cupru. Tot atunci s-a înălţat şi ultimul etaj.
În forma sa actuală, turnul se ridică pe înălţimea a şapte etaje retrase succesiv, având faţadele marcate prin deschideri înguste de forma unor metereze.
La 4 mai 1848 revoluţionarii saşi arborează pe turn steagul imperial în semn de protest faţă de alipirea Ardealului la Ungaria. La parter are o amplă trecere boltită care la începutul sec XX era pictată (Luceafărul, 1 iulie 1910).Al doilea tunel este practic pe sub casa din Piaţa Mare nr.1 şi a fost deschis la inceputul anilor ’30.
În gangul de trecere din partea dreaptă se află o piatră cu inscripţia “Haec turris edificate est comuni a rehuius a.d.1586 die 4 s apri”.
Pe peretele sudic al turnului sunt încastrate reprezentările în relief de piatră a doi lei care se presupune că fac parte din structura originală a turnului datând din sec. XIII.
Accesul în interior este posibil printr-o uşă de mici dimensiuni, de unde, prin intermediul unei scări spiralate, se ajunge la etajele superioare. Sunt 141 de trepte de urcat până la ultimul etaj.
La penultimul etaj se poate observa mecanismul ceasului, iar ultimul etaj prezintă un punct de observaţie peste oraşul vechi.În 19 decembrie 1906 se pune în funcţiune ceasul din turn iluminat noaptea. Ceasul a fost realizat de firma „J.J. Fuchs & Fii” din Bernberg (Saxonia).
În 1917 acoperişul de cupru este confiscat de armata germană.
Turnul a avut diverse întrebuinţări, de la depozit de cereale la punct de observaţie a incendiilor, de arest temporar sau chiar de muzeu de ştiinţe naturale la mijlocul sec. XIX.
Între 1962 şi 1998, turnul a adăpostit o secţie a Muzeului Brukenthal de exponate medievale. În 1998 a fost vizitat de Prinţul Charles.
La 23 decembrie 1420, Adunarea Districtului Ţării Bârsei a emis un document în care se stipulează că reprezentanţii breslei blănarilor braşoveni, la fel ca şi înaintaşii lor, au îngăduit „Provinciei Ţării Bârsei” să-şi construiască deasupra bolţii de vânzare a breslei o cameră pentru „acordarea dreptăţii” şi pentru şedinţele Magistratului (Sfatul orăşenesc).
În 1515, judele Braşovului a primit 50 florini necesari construirii turnului. Fortificația a fost construită în perioada 1521 – 1528. Un document din 1520 ne informează că edificiul era format doar dintr-o singură încăpere având dimensiunile de 5 metri lăţime şi 12 metri lungime, în care se aflau o sobă, patru mese cu bănci şi un dulap pentru acte. Acelaşi document atestă existenţa unui ceas (al doilea din oraş după cel din Biserica Neagră).
La începutul secolului al XVII-lea, turnul a devenit „turnul trompeţilor”, denumit după paznicul care urcat în turn, sufla din trompetă la fiecare oră, marcând orele zilei.
Din anul 1521 se păstrează prima menţiune despre închisoarea aflată în Casa Sfatului.
La 5 iulie 1608, un mare incendiu a izbucnit după ce turnul a fost lovit de un fulger. Incendiul a fost stins doar după ce peste foc a fost turnat vin, oţet şi lapte.
La 16 septembrie 1608, în vârful turnului a fost aşezat globul din aramă care va fi înlocuit în anul 1661. În anul 1646 edificiul a fost renovat. După un puternic cutremur în dimineaţa zilei de 17 iunie 1662, la 2 iulie, turnul s-a prăbuşit în proporţie de două treimi, lucrările de refacere durând trei ani şi costând 6.000 florini.
La 21 aprilie 1689, Marele incendiu a distrus oraşul, Casa Sfatului fiind grav afectată. Acum a fost arsă parţial arhiva care era depozitată într-o boltă de la primul etaj. Efectele dezastrului au fost înlăturate abia în anul 1691, când a fost terminată renovarea clădirii.
În perioada 1770 – 1778 au fost demarate ample lucrări de refacere. Au fost tencuiţi pereţii, a fost renovat acoperişul, care a primit forma unui bulb de ceapă, a fost realizată stema oraşului pe frontispiciul clădirii şi au fost construite noi încăperi necesare desfăşurării activităţii administrative şi judecătoreşti. În interior au fost cioplite în piatră ancadramentele uşilor şi ferestrelor, scările de acces, precum şi alte elemente decorative. În anul 1778, Casa Sfatului avea, cu unele modificări, forma păstrată până astăzi.
Între anii 1835 – 1837 au fost construite încăperile de la mansardă și a fost renovat acoperişul. În anul 1870 a fost introdus iluminatul cu gaz al clădirii, iar în 1874 s-a amenajat cântarul oraşului, strămutat din Casa negoţului.
În 1876, administraţia oraşului s-a mutat într-o clădire nouă. Casa Sfatului a rămas doar depozitara valoroasei arhive a oraşului, păstrată aici până în 1923, când a fost mutată la Bastionul Fierarilor.
Printr-o hotărâre a reprezentanţei oraşului din 26 noiembrie 1902, clădirea urma să fie dărâmată, dar, în urma protestelor comunităţii locale, hotărârea a fost retrasă în anul 1903. În perioada 1909 – 1910 a fost construit acoperişul de formă piramidală, cu ţigle colorate în negru şi galben, acoperiş neschimbat până în prezent.
