Castelul Devin din Bratislava
Mulțumită locației sale strategice la confluența râurilor Morava și Dunăre, stânca din apropiere a fost un loc ideal pentru o fortăreață. Situl a fost locuit din epoca Neoliticului, și atât celții, cât și romanii, au construit forturi acolo.
Devín a fost menționat pentru prima dată într-un document din 1237, cu numele Villa Thebyn. A fost inițial un mic sat, aparținând de Castelul Devín, dar a ajuns la statutul de oraș mic în secolul al XV-lea.
În 1568 Devín a fost separat de proprietarul său inițial. Croații care s-au refugiat în fața pericolului otoman s-au stabilit aici în secolul al XVI-lea. Castelul de deasupra satului a fost ars de trupele lui Napoleon în 1809.
Din octombrie 1938 până în aprilie 1945, Devín a făcut parte din Al Treilea Reich, inclus în regiunea Austriei Inferioare. În 1946 Devín a fost redat Cehoslovaciei, fiind inclus în Bratislava.
Devín face parte din Bratislava, dar se diferențiază de restul orașului prin caracterul său rural. Ca un popular centru de recreație, oferă vizitatorilor un castel vechi, situat pe o stâncă impresionantă, cărări pentru drumeții în zonele deluroase din preajma satului, grădini și vii mari, precum și posibilitatea unor plimbări liniștitoare de-a lungul Dunării.
Datorită poziționării sale strategice, Castelul Devín a fost un castel important, la frontiera dintre Moravia Mare și statul ungar timpuriu. A fost distrus de trupele lui Napoleon în 1809, și este un simbol important al istoriei slovace și slave în general.
Poarta de sud a castelului este protejată de o pereche de bastioane construite în sec. XV pe un sistem de fortificaţii mai vechi numit Marele Moravian.
Azi se intră în castel prin Poarta Moraviană vestică. În spatele porţii, pe partea dreaptă a cărării se află un monument arheologic din perioda romană. Rămăşiţele clădirii de piatră din sec.4 indică un mormânt clasic.
Cărarea se desparte în două, partea stângă ducând la locul unde s-a aflat Biserica Marea Moraviană din sec. IX. Partea principală a cărării duce la ruinele părţilor de mijloc şi superioare ale castelului medieval.
În prima jumătate a sec.XV a fost construit palatul Gotic Garay, cu 2 nivele iar palatul Renascentist şi fortificaţiile au fost adăugate în sec. XVI.
Câteva spaţii ale palatului sunt folosite azi pentru expoziţiile organizate de muzeu.
În curtea de mijloc a castelului se află o fântână adâncă de 55 m. Lângă ea se află o terasă cu vedere spre un amfiteatru abandonat, spre Dunăre şi spre munţii Braunsburg din Austria.
Într-un peisaj frumos, deasupra confluenţei Dunării cu Morava, se ridică un turn elegant cu parapete numit Turnul Virgin. Un pod peste un şanţ cu apă şi scări duc spre vârful platformei cu vestigii ale unui turn de pază din sec. XIII, reconstruit în sec .XV, cu o vedere panoramică asupra împrejurimilor.
În timpul sezonului turistic se organizează spectacole de scrimă veche. Vizitatorii pot arunca cu suliţa sau securea sau pot trage cu arcul.
Legăturile bune de autobuz cu centrul Bratislavei fac parte din sistemul municipal de transport public. Majoritatea locuitorilor fac naveta pentru a munci în altă parte a Bratislavei.