Ghid turistic Italia
Italia, oficial Republica Italiana, este un stat suveran situat in cea mai mare parte pe Peninsula Italica si cuprinzand si cateva insule la Marea Mediterana. Este o tara mediteraneeana muntoasa, situata la sud de Alpi, avand doua mari insule – Sicilia si Sardinia, precum si alte cateva grupuri de insule mai mici. Tara ocupa o suprafata de aproximativ 300.000 kmp, linia de coasta intinzandu-se pe nu mai putin de 7.600 km.
Teritoriul Italiei are o lungime de peste 1.500 km, insa latimea este mult mai mica, putand fi parcursa cu masina, in 3-4 ore. Muntii Apenini traverseaza tara din nord – de la Genova, pana in sud, la Reggio di Calabria, sudul fiind acoperit de suprafete imense de padure. La nord de Genova se intind campiile vaii fluviului Po, extrem de fertile si intens cultivate. Campiile au in spate Alpii, ce se intind inspre est, de la Ventimiglia pana la granita cu Slovenia. Centrul Italiei este dominat de un peisaj deluros clasic, presarat cu podgorii si palcuri de chiparosi.
De la munte la mare, sejururile in Italia sunt, pe cat de diversificate, pe atat de incantatoare si nicio alta tara din lume nu pare sa dispuna de atatea obiective turistice remarcabile, pe metru patrat.
Republica Italia a fost constituita in 1948, iar de atunci a avut mai mult de 50 de guverne. Seful statului este presedintele, ales de un colegiu electoral format din reprezentanti ai Parlamentului si reprezentanti regionali. Chiar pozitia geografica pe care o are, denota ca Italiei i-a fost dat sa fie independenta: inconjurata de ape si separata de restul Europei de o bariera montana. In ciuda faptului ca este izolata la nord de lantul alpin, tarmurile sale au fost gasite cu usurinta de popoarele migratoare estice si sudice, de marile civilizati stravechi ale fenicienilor, care au pus bazele Cartaginei, si de greci. Din coloniile lor, astazi Sicilia si Sardinia, fenicienii au deschis rute comerciale spre Cartagina, in timp ce grecii au pus bazele unui nou si magnific imperiu in sud, asimilat complet de bastinasi.
Poporul etrusc, situat la nord, nu a reusit sa se impuna aproape deloc prin limba si istorie, desi reprezenta civilizatia dominanta. Declinul civilizatiei si culturii lor a dus la aparitia Romei, influenta lor fiind eclipsata de marele imperiu. Imperiul Roman a prosperat pe seama etruscilor, care au fost asimilati de cultura romana, disparand in final. Dupa cucerirea Italiei, romanii s-au extins in restul zonei mediteraneene. A urmat o perioada de aproximativ 500 de ani, in care haosul a pus stapanire asupra Italiei. Ostrogotii, vizigotii si hunii au inaintat spre sud, ramasitele Imperiului Roman fiind puternic atacate. Imperiul lui Carol cel Mare s-a prabusit, iar in anul 1000 Italia a ramas fara un conducator oficial. Ca urmare a acestui gol creat, s-au infiltrat normanzii. Puterea papalitatii a crescut, la fel si Sfantul Imperiu Roman, dand startul la doua secole de conflict privind suprematia intre papalitate si imperiu.
In secolul al Xlll-lea, sudul si Sicilia au fost atacate de catre francezi si aragonezi, papalitatea s-a refugiat la Avignon, iar puterea politica a marilor conducatori a fost renegata in intreaga tara. Insa, dupa un timp, lucrurile s-au schimbat, satule de varsari de sange si razbunari continue, pana in secolul al XV-lea, multe orase au optat pentru a fi conduse de un singur conducator, suficient de puternic pentru a mentine ordinea.
In anul 1494, ducele de Milano a avut ideea neinspirata de a cere ajutor francezilor, moment in care celelalte superputeri ale Europei si-au inceput expansiunea. Parti mari din teritoriul italian au fost impartite intre francezi si spanioli odata cu schimbarea de aliante. Spania s-a mentinut in Italia pentru aproape 200 de ani, fiind inlocuita de dominatia austriaca, ca urmare a Razboiului Spaniol de Succesiune. Odata cu aparitia lui Napoleon s-a produs o noua schimbare, iar pana in anul 1810 acesta a controlat intreaga peninsula, numind in functii de conducere membri ai familiei sale si sustinatori de incredere.
In anul 1800, cand Napoleon a ajuns in Italia, a aplicat valdezilor Articolele organice in vigoare pentru protestantii francezi: pastorii au facut un juramant de fidelitate fata de imparat, iar Biserica a avut de o perioada de liniste. In Italiei, protestantismul si-a facut prezenta si prin intermediul ambasadelor puterilor europene, in jurul carora se formeaza primele comunitati evanghelice. In tara se raspandeste o cultura europeana, dar puternic legata de mediul national.
Primul Razboi Mondial i-a creat Italiei grave probleme interne. In primul rand, cheltuielile de razboi au fost imense. Au fost imprumutate sume foarte mari din Marea Britanie si Statele Unite ale Americii. Din circa 6.000.000 de oameni mobilizati, au fost pierduti in razboi 670.000 de oameni, iar 950.000 au fost raniti, dintre care 250.000 au ramas mutilati.
La 24 decembrie 1925 Mussolini, care era sef al consiliului din 30 octombrie 1922, a fost numit sef de guvern cu puteri mai mari si cu mai multa autoritate. Dictatura era pe deplin stabilita. Intrarea in anii 30 gasea o Italie dominata cu autoritate de regimul de masa. Desfiintarea structurilor importante ale statului liberal si progresiva fascizare a statului si a societatii in a doua jumatate a anilor 1920 a transformat foarte mult tara.
In 1943, la 24-25 iulie, in cadrul Marelui Consiliu fascist, se hotaraste arestarea lui Mussolini, din ordinul lui Victor-Emanuel al III-lea. Dupa al Doilea Razboi Mondial, Italia a devenit o tara puternic industrializata, cu o economie diversificata.
Astazi, Italia este o tara moderna, puternic industrializata. Mediul de afaceri si comertul sunt bine reprezentate in orasul Milano, aflat in nord, in timp ce sudul este una dintre cele mai slab dezvoltate regiuni din Europa. In afara de gaz natural, tara detine putine resurse naturale, neavand rezerve semnificative de petrol, fier sau carbune. Mare parte a teritoriului este total nepotrivita pentru agricultura, Italia fiind un mare importator de produse alimentare finite. Puterea sa economica rezida in prelucrarea si productia de bunuri, in special in cadrul asociatiilor familiale.
Adoptarea monedei euro a fost contestata de multi comercianti, fiind considerata vinovata de cresterea costurilor, in conditiile in care tarile europene din est sunt mult mai accesibile, reusind si-si dezvolte statiunile si atragand, in acest fel turistii, in detrimentul Italiei. Cu toate acestea, Roma, Milano, Venetia sau Florenta, intra in calculele de vacanta ale multor romani. Pachetele de weekend pentru Italia sunt facilitate de zborurile directe operate de mai multe companii aeriene de la noi. Tarifele unor asemenea oferte turistice depind, in mare masura, de momentul din an ales pentru vizita. Vizitati Italia, leaganul civilizatiei occidentale!