Ghid turistic Niue
Niue, o insula pe cat de mica (246 km²), pe atat de spectaculoasa, se gaseste in sudul Oceanului Pacific, fiind ceea mai vestica insula a arhipelagului Cook. Insula este un teritoriu autonom, in asociere cu Noua Zeelanda.
Legaturile cu Noua Zeelanda dateaza de la debutul secolului XX, cand intra sub administrarea acesteia, statut pe care il pastreaza pana in anul 1966, cand devine teritoriu autonom. La nivel local, exista un Parlament care gestioneaza activitatea legislativa, in timp ce puterea executiva este exercitata de un inalt comisar, reprezentant al Noii Zeelande si de un cabinet ministerial condus de primul ministru. Astazi numarul localnicilor nu depaseste cifra de 2.145, in conditiile in care peste 15.000 dintre locuitorii Noii Zeelande sunt originari din Insula Niue.
Pe langa activitatile economice consacrate, precum agricultura si pescuitul, turismul este considerat o potentiala sursa de venit, motiv pentru care autoritatile incearca sa introduca insula in circuitul turistic international, mizand pe decorurile naturale spectaculoase si pe ospitalitatea localnicilor. Sub aspectul alcatuirii reliefului, Niue este o insula de structura coraligena, ce beneficiaza de un relief relativ inalt, fiind traversata de o clima tropicala si precipitatii bogate.
Posibilitatile multiple de petrecere a timpului liber, intre care scuba diving, pescuit dar si excursii in decoruri de o frumusete aparte, fac din Niue o destinatie de vacanta de neuitat. Marii iubitori de animale marine se vor simti cu adevarat rasfatati, Niue fiind unul dintre putine locuri din lume unde puteti inota alaturi de balene, delfini si pesti tropicali, in ape in nuate de albastru sublim. In acelasi timp, aici puteti descoperi plaje izolate, ideale pentru escapadele romantic, in timp ce amatorii de snorkeling pot explora bogatele recife de corali.
Insula este considerata una dintre cele mai sigure destinatii turistice, unde se spune ca veniti ca turist si plecati ca … prieten. Intotdeauna bucurosi de oaspeti si dispersati in cele 14 sate, ameajate la nivelul insulei, localnicii vorbesc engleza si un dialect local numit niuean. Zona de coasta a insulei dispune de cele mai minunate decoruri naturale, mai ales daca aveti curiozitatea sa explorati cele mai interesante pesteri.
Nu ratati o vizita la Avaiki, unul dintre locurile incarcate cu o istorie aparte, iar pentru o zi de relaxare mergeti pe plaja Hio, situata in apropiere de satul Tuapa, in timp ce pentru a afla mai multe informatii despre misiunile de crestinare a localnicilor, din sec. XIX, vizitati Monumentul Peniamina. Un loc cu totul aparte este Liku, cel mai vestic sat al insulei. Si daca tot ati ajuns aici, coborati doi km spre sud pentru a admira Hikulagi Sculpture Park.