Cea mai lungă peşteră din România se deschide pentru turişti
Cea mai lungă peşteră din România şi din sud-estul Europei, care până acum a fost accesibilă doar speologilor, va putea fi vizitată de anul viitor şi de turişti, scrie Digi24.ro.
Este vorba de Peştera Vântului din Munţii Pădurea Craiului. Cei dornici de aventură vor putea străbate la pas galeriile care se întind pe aproape 50 de kilometri.
Speologi, specialişti în protecţia mediului şi administratori ai unor arii protejate explorează în aceste zile Peştera Vântului.
Misiunea lor este să stabilească traseul pe care îl pot parcurge de anul viitor turiştii.
Descoperită în urmă cu 59 de ani, grota din inima Apusenilor este un adevărat labirint care se întinde pe aproape 50 de kilometri.
Pe lângă recordul de lungime pe care îl deţine, peştera este interesantă pentru formaţiunile pe care le oferă, pentru cursurile de apă care străbat grota, dar şi pentru speciile de lilieci care vieţuiesc aici.
Mai multe detalii si cum poți ajunge la peșteră accesează linkul acesta.