Cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc

Ce faci vara asta? Cu siguranţă te gândeşti la plaje cu nisip fin alb şi ape albastre care îţi taie răsuflarea. Dincolo de mirajul oferit de cele mai exotice destinaţii sau insule pustii, trebuie să iei în calcul şi posibilitatea unei vacanţe pe teritoriul ţării noastre.  Chiar dacă agenţiile de turism te îmbie cu cele mai tentante oferte, Marea Neagră te poate surprinde cu cele mai cunoscute locuri unde poţi face plajă în România. 

Descoperă plaja Corbu (arata-mi unde este) Tendinţa actuală este de a ne îndrepta către locuri neştiute, unde putem avea parte de liniştea mult-visată. La doar 35 de kilometri de Constanţa se află cea mai sălbatică plajă de pe litoralul românesc. Această plajă este o oază de linişte aflată în apropierea agitatei staţiuni Mamaia. Plaja are aproximativ 20 de kilometri, dar este foarte liniştită. La această plajă se ajunge cu maşina, pe drumul care duce la Năvodari.

963cc8041f5aa3a9dbebf2b86997e412729aacdf

Plaja Gura Portiţei este cu adevărat un loc uitat de lume, în sensul bun al cuvântului. Această fâşie îngustă de nisip, se întinde pe o porţiune de 4 km şi desparte Marea Neagră de Lacul Golovita, Delta Dunării. Dacă vrei să ajungi la Gura Portiţei nu ai foarte multe opţiuni. Fie ajungi pe calea apei, luând vaporul de la Jurilovca, fie închiriezi o şalupă. Până la Jurilovca ajungi cu maşina, iar distanţa este de 92 de kilometric, respective 70 de km dacă ne raportăm la Tulcea. Poţi ajunge şi cu bicicleta sau motocicleta, dar traseul este destul de dificil. (arata-mi unde este)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Plaja Gura Portitei

Plaja din Mamaia Nord Această plajă corespunde porţiunii de drum dintre Mamaia şi Năvodari. Chiar dacă această zonă este cunoscută drept un cartier rezidenţial, de-a lungul timpului s-au deschis resorturi de lux, spa-uri şi cluburi exclusiviste. Unde mai pui că Mamaia Nord este zona unde se desfăşoară toate concertele şi evenimentele internaţionale.

b_romania_mamaia_sat_vila_coral_beach_4110

Plaja OHA Beach Situată între Mamaia şi Năvodari, dincolo de Hanul Piraţilor, Oha Beach se descrie drept un „spaţiu creativ de leneveală si manifestări artistice“. Pe această plajă nu vei găsi chaise-long-uri, ci perne imense şi comode, iar în loc de muzică comercială, un fundal cu muzică bună în surdină.Plaja OHA Beach

Plaja Sulina Mai întâi de toate trebuie să ai în vedere faptul că plaja este situată la aproximativ 3 km de oraşul Sulina şi poţi ajunge pe nisipul fin doar dacă mergi pe jos 30 de minute sau alegi ca mijloc de transport maşina personală. Pe această plajă ai parte de apă limpede, curată şi nu foarte adâncă. Având în vedere locul în care este situată plaja, nu este de mirare faptul că în fiecare săptămână zeci de turişti vin aici în căutarea unui loc pentru relaxare. (arata-mi unde este)Plaja Sulina

Plaja Sfântu Gheorghe O altă plajă virgină este situată la 3km de localitatea Sfântu Gheorghe. Din localitate poţi ajunge pe plajă în douăzeci de minute. Plaja nu este foarte aglomerată datorită faptului că nu este tocmai uşor să ajungi în localitate. Odată ajuns pe plajă, în partea dreaptă poţi vedea gura de vărsare a braţului Sfântu Gheorghe în Marea Neagră, iar în partea stângă poţi admira plaja cu nisipul fin, aşa cum rar mai vezi pe litoralul românesc. (arata-mi unde este)Plaja Sfântu Gheorghe

Toate aceste plaje frumoase, cum ajungi la ele le gasesti pe trecator.ro. Acceseaza link-ul si fa-ti traseul de vacanta.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.