Bastionul Apor din Tuşnad

În 1883, mulţumită contelui Apor Károly a fost construit în partea de jos a vârfului Surduc, Bastionul Apor (761 m), acesta fiind un punct panoramic şi de odihnă, care nu a fost folosit niciodată ca obiectiv strategic.

Din bastion există a priveliște excelentă asupra orașului Băile Tușnad din Defileul Tușnad, asupra râului Olt și a Rezervației Naturale Piatra Șoimilor.

Bastionul Apor a suferit mai multe renovări de-a lungul anilor, dar în fiecare caz s-a conservat clădirea conform stilului și scopului acestuia. Chiar mai mult, acum poate fi vizualizat din oraș chiar dacă este întuneric.

Pe parcursul renovării din 2017 s-a amenajat un spațiu de expoziție în incinta basionului prin amplasarea unor panouri cu imagini de arhivă și cu o scurtă prezentare a trecutului acestuia.

Marcaj: punct roşu. Durată: ½ – 1 h.
Distanţa de parcurs: 1,5 km.
Diferenţă de nivel: 68 m.

Traseul turistic porneşte din mijlocul staţiunii, trece prin centrul orașului, pe lângă izvoarele Mikes şi Apor şi ajunge la marginea pădurii.

Aici se termină strada pavată, traseul continuă pe o potecă bine bătătorită. După cam 10 minute de mers, traseele marcate cu cruce roşie şi punct roşu se despart.

Primul traseu, marcat cu cruce roșie (traseul nr. 10) duce la Situl Natura 2000 Tinovul Mohoș – Lacul Sfânta Ana, iar cel de al doilea, marcat cu punct roșu, se întoarce spre stânga şi continuă pe versantul Muntelui Surduc aproape pe orizontală.

După cca. 10 minute de mers, la o altitudine de 701 m, se ajunge la Bastionul Apor, construit ca punct panoramic în anul 1883 (de curând a fost restaurat și iluminat pe timp de noapte cu un panou fotovoltaic).

După punctul de belvedere drumul se întoarce mai întâi spre dreapta, apoi spre stânga, ocolind izvoarele unui mic pârâu. Pe mica vale coboară o potecă marcată, care ajunge în staţiune.

Traseul până la Bastionul Apor din Tuşnad dureaza aproximativ 30 – 40 de minute de unde vă recomandăm să vă parcați mașina.

ATENŢIE! La acest obiectiv turistic se ajunge doar pe jos. Dacă vrei să îţi setezi gps-ul ca să te ducă cel mai aproape de traseu cu maşina, în condiţii de drum bun, apasă pe bulina roşie. Nu există loc de parcare la indicaţia dată. 

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.