Cetatea Șoimoș

La limita de nord-est a satului Şoimoş (astăzi parte a oraşului Lipova, judetul Arad), pe Cioaca Tăutului, în dreapta Mureşului, se află ruinele uneia dintre cele mai frumoase cetăţi medievale de pe teritoriul României.

Numele cetatii Soimos provine din cuvantul maghiar Solymos si deriva de la activitatea care a facut-o celebra în Evul Mediu: cresterea soimilor de vanatoare.

Cetatea a fost construită către sfârşitul secolului al XIII-lea, de către o familie nobiliară. S-a presupus că ar fi vorba despre Paul, ban de Severin, între anii 1272-1275, care o cedează mai întâi fratelui său Nicolae, iar apoi nepotului său de frate, Posa, fiul lui Ioan, în anul 1278. Rolul ei s-a manifestat deja în conjunctura în care s-a derulat mişcarea centrifugă a Transilvaniei şi a vestului Ungariei, sub autoritatea voievodului Ladislau Kan.

Cel menţionat a stăpânit cetatea prin doi interpuşi, care, în acelaşi timp, erau şi comiţi de Arad: Alexandru, castelan în jurul anului 1310, şi Dominic, comite la 1311. La începutul secolului următor, respectiv după 1315, ajunge cetate regală, asociată cu demnitatea de comite sau vicecomite de Arad.

Către mijlocul secolului al XV-lea este donată succesiv. Dintr-un document redactat de capitlul din Buda, la 1442, înţelegem că iniţial a fost zălogită, pentru suma de 19.000 de florini, lui Ladislau Hagymasi de Bereczko şi rudelor sale, de către regele Albert (1439).

A fost smulsă din mâinile aceluia de către credincioşii noului rege (1440). Apoi, Vladislav I, a donat-o familiei Ország. Cele două părţi au convenit asupra stăpânirii comune, tocmai în anul 1442. În urma unui proces nu tocmai clar, ajunge în mâinile Hunedoreştilor (1446). Ioan de Hunedoara şi-a înlăturat adversarii acordându-le alte compensaţii. Unele indicii au condus la presupunerea că în timpul lui Ioan de Hunedoara, cetatea a fost refăcută. Adevărul este că abia din anul 1453, stăpânirea lui a fost oficializată de tânărul rege Ladislau al V-lea.

Nimeni nu ştie însă ce anume şi ce proporţie au avut aceste lucrări. Opinia aceasta a fost pusă în circulaţie de către Gerö László. El considera că au fost implicaţi meşteri italieni. Entz Géza a făcut o asociaţie dintre cadrele de porţi de la Şoimoş, Deva (nord-est) şi Eger (Ungaria) (turnul Hippolit). Ideea şantierului s-a strecurat şi în istoriografia românească. Din păcate, consideraţiile lui V. Drăguţ, cu privire la şantierul lui Ioan de Hunedoara, nu se bazează pe temeiuri serioase. Ancadramentele de fereastră păstrate încă în cetate nu aparţin mijlocului secolului al XV-lea, ci unei perioade mai noi cu aproape 50 de ani.

În vremea regelui Matia a fost zălogită, trecând prin mai multe mâini. Îl amintim aici pe Jan Giskra, fost comandant husit (1462), în timpul căruia întreţinerea cetăţii era estimată la suma de 1000 de florini anual. De la 1471 o stăpânesc Nicolae şi Iacob Bánffy, cel dintâi fiind comite de Arad. La 1487 a fost confiscată cu forţa de la Bánffy-eştii căzuţi în necredinţă faţă de rege.

A aparţinut apoi lui Ioan Corvin, fiul natural al regelui, de la văduva căruia, Beatrix de Frangepan, prin căsătorie, a ajuns la Gheorghe de Brandenburg. Date din anii 1513-1514, provin de la unul dintre cele mai vechi urbarii păstrate la cetăţile din părţile noastre. Interesează aici, pentru istoria cetăţii, menţionarea separată a unor paznici ai porţii, a străjilor şi a pitarului. În timp de pace, numărul oştenilor era doar de 12. În timpul stăpânului german, şi castelanii săi au fost la fel.

Administraţia cetăţii mai cuprindea vicecastelani, provizori şi dieci. Domeniul cetăţii cuprindea un număr de circa 95 de aşezări. În iunie 1515, după ocuparea Lipovei, cetatea a fost asediată de către cruciaţii lui Gheorghe Doja. Detaliile asediului sunt foarte bine cunoscute datorită anchetei desfăşurate ulterior, după înăbuşirea războiului ţărănesc.

În cetate erau unguri, nemţi şi români, toţi aflaţi în slujba lui Gheorghe de Brandenburg. Un rol oarecare l-a deţinut şi voievodul din Ciuci. După înfrângerea răsculaţilor de sub zidurile Timişoarei, voievodul Transilvaniei, Ioan Zápolya a ocupat-o împreună cu alte fortificaţii de pe valea Mureşului. Soarta cetăţii a urmat acelaşi traseu cu al Lipovei învecinate.

Trecerea cetăţii în stăpânirea palatinului Perény, nu a fost decât o mascată recunoaştere a autorităţii lui Zápolya. În jurul mijlocului secolului al XVI-lea a devenit rezidenţă princiară pentru văduva lui Ioan Zapolya, Izabella. În urma evoluţiilor politice ale momentului, a fost cedată trupelor lui Andrei Báthory, care reprezenta autoritatea regelui Ferdinand de Habsburg, în anul 1551. A fost ocupată de turci în 1552, apoi eliberată în 1595. S-a cedat definitiv turcilor de către principele Gabriel Bethlen, după care a rămas în mâinile lor până în 26 martie 1688.

A deţinut încă rosturi militare la începutul secolului al XVIII-lea, fără să fie implicată în vreun eveniment mai important. A fost părăsită oficial abia în 1788 şi supusă demolărilor. Accesul dificil şi relativa depărtare de localitate, au fost motivele care au stopat accelerarea proceselor distructive efectuate cu mâna omului. Din secolul al XIX-lea a fost protejată de legea monumentelor, iar ultimele reparaţii s-au produs la începutul deceniului şapte al secolului următor.

Domeniul cetăţii a fost unul dintre cele mai mari, din teritoriul comitatelor de vest. El număra, către sfârşitul secolului al XV-lea, aproape 100 de sate răspândite nu numai pe suprafaţa comitatului Arad, ci şi în învecinatul Timiş. Satele domeniului sunt din nou trecute în revistă la începutul secolului al XVI-lea.

În zilele noastre, Cetatea Șoimoș (ruine), figurează pe Lista monumentelor istorice (2015) de la Ministerul Culturii cu codul LMI AR-II-a-A-00618 (grupa A-monument istoric de valoare națională sau universală) și se află în administrarea Consiliului Județean Arad. Vizitarea ruinelor se face liber, fără orar și taxă de vizitare.

Accesul la Cetatea Șoimoș se face de pe DN7 de la podul peste valea Șoimoș, aflat la ieșirea din Radna/Șoimoș către Savarsin, urcând pe potecă. Nu este posibil accesul auto până la cetate.

Cea mai apropiată stație CFR este Radna (stația deservește și orasul Lipova). De la stația CFR se poate merge pe jos către cetate, prin localitatea Radna, pe marginea drumului național.

In împerjurimi se află numeroase obiective ce pot fi vizitate iar Munții Zărand oferă condiții excelente pentru drumeții pedestre și cicliste.

ATENŢIE! La acest obiectiv turistic se ajunge doar pe jos. Dacă vrei să îţi setezi gps-ul ca să te ducă cel mai aproape de traseu cu maşina, în condiţii de drum bun, apasă pe bulina roşie. Nu există loc de parcare la indicaţia dată.