Cheile Bicăjelului

Traseul este marcat cu bandă galbenă este un frumos itinerar, un circuit ce străbate Cheile Bicazului, una dintre cele mai frumoase zone carstice din România și Cheile Bicazului Mic (Bicăjelului) mai puțin accesibile turiștilor dar sunt sălbatice și la fel de frumoase.

Acestea din urmă se pot parcurge atât prin apă cât și pe malul stâng al pârâului, după pofta fiecăruia.

Ca sa ajungi pe Cheile Bicăjelului este destul de usor si frumos traversand doua poduri suspendate. Primul pod la o distanta relativ mica de vreo cativa metri dar al doilea pod merita tot efortul.

Este un pod suspendat la minim 20 de metri cu aproximatie.

După ce am traversat al doilea pod  marcajul cu cruce galbenă continuă spre punctul de Belvedere de la Turnul Negru și cabina panoramică de pe Piatra Poienii.

Această parte este cea mai grea din tot traseul care a inclus Cheile Bicăjelului, fiind o porțiune cu urcare abruptă, destul de lungă și solicitantă, prin pădure. În unele locuri sunt montate cabluri și frânghii care sunt utile mai ales dacă traseul este ud. Bețele de trekking sunt de mare ajutor de asemenea pe această urcare. Zona nu este expusă.

Apoi traseul continuă prin pădure și părăsim marcajul cruce galbenă și urmăm indicatorul spre Cabina Panoramică de pe Piatra Poienii, pe marcajul punct galben cu cercuri duble (15 minute). Marcajele concentrice ne indică (aproape) mereu că suntem pe un traseu cu dead end, de unde va trebui să ne întoarcem.

Cabina Panoramică de pe Piatra Poienii este de fapt un refugiu în care teoretic se poate petrece noaptea, însă nu are funcția unui refugiu montan clasic, de adăpost în caz de vreme rea, pentru că necesită un cod pentru a putea fi deschis.

Ca să obții acel cod trebuie sa faci rezervare cu câteva zile înainte la un număr de telefon care noi l-am găsit pe ușa cabinei.

Cabina panoramică este montată chiar la marginea prăpastiei și am avut noroc că cineva a făcut rezervare din timp și astfel am putut să o vedem și pe interior.

Prin cele două geamuri mari ale cabinei panoramice am admirat panoramele spectaculoase asupra Cheilor Bicazului, Suhardului Mic și Pietrei Altarului.

Tot aici, la câțiva metri distanță este montat un telescop cu care putem observa mai în amănunt împrejurimile.

ATENŢIE! La acest obiectiv turistic se ajunge doar pe jos. Dacă vrei să îţi setezi gps-ul ca să te ducă cel mai aproape de traseu cu maşina, în condiţii de drum bun, apasă pe bulina roşie. Nu există loc de parcare la indicaţia dată. 

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.