Chilia lui Ambrozie
Locuința rupestră scobită în Piatra Șoimului de pe Dealu Mare, astăzi un interesant și neștiut monument istoric, a fost locul ales de monahul Ambrozie de la Mănăstirea Ciolanu pentru a trăi în sihăstrie după întoarcerea sa de la Sf. Munte Athos.
În Piatra Șoimului, la doi pași de vârful Istrița, într-un povârniș de calcar există o ascunzătoare foarte veche, pe care tradiția o socotea un loc de refugiu pentru fetele Doamnei Neaga și ale domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Mai mult de cinci decenii a stat Ambrozie Rizea în această grotă, mărind spațiul existent și amenajând cu multă trudă accesul în chilie. Pustnicul și-a câștigat existența împletind coșuri, altoind pomi sau lucrând cu ziua în podgoria stațiunii viticole din Pietroasele.
Locuitorii satelor din jur trecuți de vârsta de 60 de ani încă și-l amintesc pe Ambrozie și povestesc despre el. Tănase M. Rizea, viitorul pustnic Ambrosie (15.12.1889 – 13.09.1980) s-a născut în comuna Breaza și a fost înmormântat tot acolo.
Până de curând devastată, chilia lui Ambrozie a căpătat astăzi un aspect decent prin grija preotului Mihail Milea.
Cu mult timp înainte de a deveni chilia lui Ambrozie, ca răspuns la celebrul chestionar întocmit de Alexandru Odobescu, învățătorii P. Radu și Petru Duță formulează în 1874 următoarea informare privind istoria satului Vispești:
În locul Piatra Șoimului se află pietre decăzute, săpate din neamurile de demult …pe muntele Istrița.
În proiectul de campanie pentru explorațiuni arheologice în districtul Buzău, savantul Odobescu marchează acest obiectiv pentru a fi cercetat.
Chilia lui Ambrozie, locul unde a trăit sihastrul vreme de 55 de ani, este astăzi monument istoric şi o frumoasă şi interesantă destinaţie turistică.
La 13 septembrie 1980, când s-a mutat la Domnul (avea 91 de ani), ultimele zile petrecându-le într-un azil al Bisericii Ortodoxe pe Stil Vechi din judeţul Ilfov, mai apoi adăugându-se în ceata cuvioşilor părinţi, fiind înmormântat în curtea bisericii din Breaza, judeţul Buzău.
Chilia lui Ambrozie se afla situată pe dealul Istriţa într-un masiv stâncos numit Culmea Şoimilor. Acest traseu este cel mai uşor pentru că se ajunge cu maşina relativ aproape de Chilia lui Ambrozie.
Pe hărţile GPS, Chilia lui Ambrozie este localizată aproximativ astfel încât te poți rătăci foarte ușor sau există variante de drum impracticabil autoturismelor.
Ca să puteți ajunge la Chilia lui Ambrozie trebuie să lăsați mașina aici. Vezi poza de mai sus. De aici se merge pe jos, pe potecă, circa 30-40 de minute.
Până la această locație mai există pe drumul recent asfaltat indicatoare care vă sugerează să o luați spre releu și spre chilie. Nu vă recomand să le urmați.