Drumeție Vf. Ciucaș
Dacă vă doriţi un traseu frumos şi simplu, potrivit pentru orice anotimp, Ciucaşul este pentru voi. Are de toate: poieniţe, pădure, urcuş,cabană cu vin fiert sau suc rece, stânci, belvedere şi, tocmai în vârf, o bornă cu 1,954 metri scrişi pe ea.
Traseul care leagă Cabana Vf. Ciucaș de Vârful Ciucaș este unul absolut superb, mediu ca dificultate și potrivit tuturor categoriilor de iubitori de munte, de la cei proaspăt inițiați, până la profesioniști.
Vârful Ciucaș este vârful muntos cel mai înalt din Munții Ciucaș. Altitudinea sa este 1.954 de metri. De pe vârful său se poate vedea o frumoasă priveliște atât asupra Țării Bârsei și Brașovului, cât și asupra stațiunii montane Cheia.
Varianta I
Se poate ajunge cu mașina proprie doar în cazul în care aceasta este o mașină de teren cu tracțiune 4×4. Drumul forestier se bifurcă din DN1A Ploiești-Brașov, puțin mai sus de Stațiunea Cheia în direcția Săcele – Brașov, lângă Fabrica de Apă.
În prima parte, drumul forestier parcurge firul Văii Berii și urmează aproximativ traseul turistic cu marcaj CRUCE ALBASTRĂ. În ultima parte a drumului sunt prezente câteva serpentine strânse și abrupte care pot face din acest drum o adevărată aventură OFF-ROAD.
Varianta II
Această variantă este valabilă și pentru practicanții de cros / enduro, deținătorii ATV-urilor sau pasionații de mountain bike.
Traseu turistic: Cheia – Valea Berii – Cabana Vârful Ciucaș
Marcaj: cruce albastră
Durată traseu: 3 – 3 ½ h
Caracteristici traseu: traseu cu dificultate medie, deschis tot timpul anului; nu necesită echipament special.
Descriere traseu: se pornește de lângă hotelul Zăganu, în partea stângă, și se ajunge în drumul național DN1A Ploiești-Brașov, care se urmează până la intrarea în Valea Berii. Traseul se continuă pe drumul forestier până în apropierea Fântânei Nicolae Ioan, unde se intersectează cu traseul care vine de la Cabana Muntele Roșu, marcaj bandă galbenă.
Drumul urcă pe firul Văii Berii, până se ajunge la o stână, de unde se cotește la stânga. Se continuă urcușul aproximativ 20 de minute până se ajunge în golul alpin. De aici până la Cabana Vârful Ciucaș, drumul durează circa 10 minute.