Rezervația naturală Vârful Farcău – Lacul Vinderel – Vârful Petriceaua
Este situată la o altitudine de 1 700m, are un areal de 150 ha și este formată din două vârfuri importante pentru relieful parcului maramureșean și de un lac cu o lungime de 155m și o lățime de 85m, cu o suprafață de 0.90ha și o adâncime de aproximativ 5m.
Printre speciile reprezentative care pot fi găsite în rezervație se numără: floarea de colț, afinul, brândușele de primăvară, rogozul, ochiul boului, vulturica, bumbăcariță, barba ungurului.
Plecăm din centrul comunei Repedea pe drumul ce urcă pe Valea Repedea și după aproximativ 4 km întâlnim un pod de lemn pe dreapta, în amonte.
Îl traversăm si începem urcușul pe un drum forestier pe care nu-l vom părasi până la terminarea pădurii sub Muntele Petriceaua.
ATENŢIE! La acest obiectiv turistic se ajunge doar pe jos. Dacă vrei să îţi setezi gps-ul ca să te ducă cel mai aproape de traseu cu maşina, în condiţii de drum bun, apasă pe bulina roşie. Nu există loc de parcare la indicaţia dată.