Mănăstirea Cozancea
Prima construcţie din lemn s-a făcut în 1656, de către 3 cazaci pustnici, care s-au stabilit aici, apoi în 1684 paharnicul Constantin Balş construieşte o biserică din lemn, iar în 1732 Vasile Balş din neamul Coştiugineştilor, ridică pe valea Cozancei biserica de piatră în timpul Mitropolitului Grigore.
Dintotdeauna a fost aici obşte de călugări. În istoricul schitului sunt trecuţi şi cei care l-au condus în anumite perioade ca: ieromonahul Lavrenţie în 1756, Iosif Boban în 1847, Varlaam Vantil în 1899; Casian Gavrilescu în 1906; Vasian Bucovineanul în 1910; Dosoftei Tincu în 1931.
În 1953 este transformat în schit de maici având ca preot duhovnic pe Ioanichie Radovici până în 1960, când Schitul se închide ca urmare a decretului 410/1959. În 1983 vine ca superior Protosinghelul Elisei Florea, care datorită meritelor deosebite avute la parohia Coştiugeni a fost ajutat de Mitropolitul Justin să redeschidă Schitul Cozancea.
Din anul 1986 intră superior Ieromonahul Iosif Grigore (stareţ şi în 1997/1998). Acesta, fire energică şi bun gospodar, reuşeşte ca din fonduri proprii şi din veniturile schitului să construiască noi clădiri, să repare biserica, s-o picteze şi să zugrăvească în praf de piatră exteriorul.
În anul 1990 Schitul devine mănăstire cu obşte de călugări. Conform Legii 18 a Fondului Funciar din 1991 se măreşte suprafaţa terenului la 10 ha. Toate aceste realizări au fost făcute sub îndrumarea lui Pimen Suceveanul, Episcop-Vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei (în prezent Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor).
