Muzeul Sării din Slănic
Muzeul Sării este amenajat în centrul staţiunii, foarte aproape de Salină şi de celebrul Munte de sare de Slănic, cu Grota miresei şi lacurile sale saline, în casa Casa Cămărăşiei, monument istoric şi de arhitectură din secolul al XVIII-lea.
Muzeul prezintă importanţa acestui mineral pentru viaţa şi activităţile omului, influenţa biologică a acestuia asupra organismului uman, aspecte semnificative din istoria exploatării şi prelucrării sării, precum şi particularităţile mediului natural din zonă, inclusiv unele specii rare de plante halofile.
Din 15 martie 2018 Muzeul Sării şi-a îmbogăţit expoziţia permanentă cu o călătorie virtuală în minele de sare de la sfârşit de secol XVIII care este posibilă cu ajutorul unor ochelari Realitate Virtuala(VR), prin intermediul cărora turiştii aşezaţi într-un vagonet cu patru locuri, automatizat electronic, “călătorii” cu ochelari VR coboară într-o mină de sare printre mineri şi urmăresc cum este extrasă sarea, în mod rudimentar la începuturi, până la metodele moderne de astăzi, în timp ce sunt mişcaţi de vehiculul care merge pe şine, pe drumul şerpuit şi plin de surprize şi efecte speciale.
Este o experienţă intensă, unică într-un muzeu din România şi care merită trăită individual, fiind greu de descris în cuvinte..
Conceptul este unic în România. Călătoria virtuală durează puţin peste patru minute si treizeci de secunde. Turiştii sunt aşezaţi într-un vagonet similar cu acela care minerii de altă dată intrau în salină.
La etajul clădirii vizitatorii vor putea accesa o masă interactivă realizată pe baza tehnologiei Realităţii Adăugate şi kinetice. Pe lângă informaţiile despre sare, sunt prezentate unelte şi materiale folosite în extragerea acesteia.
Program vizitare: marţi-duminică, orele 9.00-17.00 (1 oct.-30 apr.) orele 9,00-19,00 (1 mai-30 sept.)
Taxa vizitare: 6 lei/pers. individual, 4 lei/pers. grup organizat(minim 10 pers.) sau copii, studenti, militari;
Taxa calatorie în mină VR 5 lei/pers.
Luni inchis
Gratuitate: Persoanele defavorizate, persoanele cu dizabilitati, copiii cu varsta pana la 3 ani, copiii din centrele de plasament, persoanele din reteaua muzeala si cei care poseda legitimatii ICOM
Cumpără bilet online aici
Locatie: Slanic – Tel. 0244-240961