Statiunea Geoagiu-Bai
Situata in judetul Hunedoara, Geoagiu-Bai este o statiune balneoclimaterica cu caracter permanent. Statiunea este amplasata la 18 km nord de Orastie si 46 km nord-est de Municipiul Deva, intr-o zona deluroasa, la o altitudine de 350 m.
Renumele statiunii Geoagiu-Bai este dat de clima favorabila la care se adauga numeroasele izvoare de ape minerale continand bicarbonat, calciu, magneziu, ape usor radioactive si carbogazoase, mezotermale (29-33 °C), hipotonice. In aceasta statiune se pot trata afectiuni ale aparatului locomotor, afectiuni ginecologice, boli de nuritie si metabolice, afectiuni dermatologice.
Atestat documentar in anul 1805, Geoagiu-Bai pastreaza inca urme ale vestigiilor din epoca romana, lucru care explica renumele acestei zone de tratament inca din cele mai vechi timpuri.
Baile termale romane se pastreaza aproape in aceeasi forma ca si in antichitate, fiind construite intr-un promontoriu circular cu diametrul de 90-95 m. Baile au functionat in doua faze (Germisara si ulterior Termele Dodonei).
Dezgroparea statuilor reprezentandu-i pe Esculap si Egeea sta marturie vietii intense din acele timpuri.
Factorii de cura in statiunea Geoagiu Bai
Ape minerale alcaline, usor sulfuroase, bicarbonatate, magneziene, mezotermale si termale (29 – 32 °C)
Namolul de turba, feruginos este un alt important factor de cura precum si climatul sedativ.
Posibilitati de tratamente | Statiunea Geoagiu-Bai
Statiunea se recomanda in tratamentul bolilor reumatismale degenerative si al diartrozelor, al bolilor sistemului nervos periferic si al bolilor ginecologice.
Cura interna este benefica pentru bolile gastroduodenale (gastrite si ulcer), boli hepato-biliare, boli renale (microlitiaza, infectii in stadiu incipient).
Statiunea ofera urmatoarele posibilitati de tratament:
Aeroterapie, bai calde in cada sau bazin cu ape minerale, impachetari cu namol cald, hidro, electro, foto si termoterapie, bai de ierburi.
Un bazin cu apa termala (30 °C) in aer liber functioneaza pe durata verii.